Oamenii și animalele, în pericol pe drumurile din Sibiu: ”Se poate întâmpla o nenorocire”

×
Publicitate

Drumurile din Sibiu sunt tot mai periculoase, atât pentru oameni, cât şi pentru animale. Este pur şi simplu incalificabil: în numai o oră, trei urşi au fost loviţi, joi, de maşini în două accidente diferite.

În primul caz, pe şosea au apărut doi pui. Unul dintre ei a fost strivit de un autocar. Acum mai puţin de o lună, un altul a fost lovit mortal de un TIR, iar în august, alte două sălbăticiuni au sfârşit în acelaşi mod.

Primul incident s-a petrecut la intrarea în localitatea Boița, pe DN7. Doi urşi au ajuns pe şosea şi au fost loviţi de două maşini. Pentru unul dintre animale, impactul a fost fatal.

La nici o oră distanţă, pe A1, în dreptul localităţii Săliște, un urs adult, de mari dimensiuni, a intrat în curtea centrului de întreţinere a autostrăzii unde, speriat de câini, a luat-o la goană printre clădiri.

A ajuns pe şoseaua de viteza unde a fost lovit de un tir. Rănit, animalul a fugit spre câmp. În acest moment nu se ştie dacă mai este în viaţă, pentru că de atunci nu a mai fost văzut.

Se poate observa cum ursul pătrunde în imediata apropiere a unor oameni care interveneau la un autovehicul avariat/Din păcate a pătruns pe autostradă.

Deşi ar fi trebuit să instaleze garduri electrice în zonă, administartorii autostrăzii se declară învinşi de fenomen. Aseară, animalul a intrat printr-un loc cu bretele de acces, care nu pot fi limitate de garduri sau dispozitive speciale.

Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDB Brașov: "Acest urs a intrat pe la nodul Sălişte, adică pe bretelele de accelerare către autostrada/00.48 A venit printr-o zonă urbană."

Şoferii spun că şi indicatoarele care anunţa prezenţa în zona a animalelor sălbatice ar fi de folos. Doar ca şi acestea lipsesc din zonă.

Şofer: "Noi cu camioanele ne mai ferim cum ne mai ferim, dar turismele, dacă prind un urs sau un mistreţ, se fac praf. Din instinct îl fereşti, stânga, dreapta de volan, dar automat se poate întâmpla o nenorocire."

Şofer: "Dacă ai viteza adecvată, să ştii că acolo o zonă periculoasă, atunci poţi să eviţi cât de cât. Una e să faci accident cu un urs la 100 la oră şi alta la 40 sau 50. Nu mai e acelaşi impact."

Direcţia Silvică Sibiu spune că numărul urşilor depăşeşte de 3 ori capacitatea fondului cinegetic din judeţ şi susţine fără rezerve reducerea numărului de animale.

Codruța Bucşa, purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Sibiu: "E un moment în care urşii circulă foarte mult în căutarea hranei, sunt extrem de mulţi. Noi credem că o reducere a numărului de urşi ar fi benefică."

În replică reprezentanţii asociaţiilor de protecţia animalelor invita autorităţile să-şi facă treaba.

Andreea Rosetti reprezentant ONG pentru protecţia animalelor: "În primul rând să investigăm cauzele de ce s-au întâmplat accidentele. De fapt de ce atât de multe, dacă motivul este suprapopularea cu urşi sau mai degrabă că le este distrus habitatul, că le intrăm în pădure, cu tăieri de pădure, cu construcţii, cu prezenţa oamneilor."

În ultimii trei ani, şapte urşi au fost ucişi în accidente petrecute pe porţiunea de autostrada Sibiu-Orastie.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
„S-au făcut de râs în fața întregii lumi!” Rușii ironizează France Football după nominalizările la Balonul de Aur
Citește și...
Crețu, șocată de „atacurile pornite" la adresa sa. Cum răspunde acuzațiilor că ar fi fost „vândută intereselor străine”

Corina Creţu a declarat că după ce a afirmat că studiul de fezabilitte pentru spitalele regionale costă 1,8 milioane de euro, nu 250 cum au spus autorităţile române, atacurile împotriva sa s-au intensificat.

Tudor Giurgiu: Un director din minister, cu 100.000 de euro în cont, a cerșit bilete la Moromeții 2

Regizorul Tudor Giurgiu a dezvăluit pe Facebook cum un director din Ministerul Culturii i-a "cerşit" patru invitaţii la premiera filmului "Moromeţii 2" al cărui producător este.

Tânărul rănit în explozia din Piata Neamț, operat luni. ”Șansele sunt 50 - 50”

Tânărul grav rănit în urma exploziei de la Piatra Neamţ a ajuns în Belgia. Nu a putut fi operat din cauza stării în care se află.

Recomandări
Salariile au crescut, dar românii rămân mult în urma Europei. O familie cu doi copii câștigă doar 29.000 de euro pe an

Deși România a avut una dintre cele mai rapide creșteri salariale din Uniunea Europeană în ultimii ani veniturile nu au ținut pasul cu scumpirile.

PRO TV face un anunț de 10! Nadia Comăneci se alătură juriului „Românii au talent”. „Mă bucur enorm”

Într-o emisiune de 10, în fața unui public de 10, o personalitate care a făcut din 10 un simbol al perfecțiunii, pornește în căutarea unor concurenți de 10! 

Creatorii inteligenței artificiale vorbesc despre extincția speciei umane. ”Riscăm să fim șterși de pe fața Pământului”

Pe măsură ce se perfecționează, inteligența artificială riscă nu atât să elimine specia umană, cât, mai degrabă, să creeze riscuri tot mai mari pentru infrastructura critică, de la transporturi și comerț până la energie ori sănătate.