Interventie contra cronometru a SMURD, dupa ce o masina a cazut de pe un pod. Patru persoane au fost grav ranite

×
Publicitate

Patru oameni, intre care si doi adolescenti, au fost grav raniti luni dimineata, pe un drum din Ialomita, dupa ce masina in care se aflau a cazut de pe un pod.

Accidentul a avut loc in apropiere de Urziceni, iar pentru salvarea victimelor au fost trimise de urgenta mai multe ambulante si un elicopter SMURD.

Cand a avut loc accidentul, soferul de 39 de ani se indrepta spre localitatea Barbulesti, din Ialomita. In masina se mai aflau un amic de-ai lui si doi minori, de 15, respectiv 16 ani.

Din cauza vitezei, in zona podului care traverseaz raul Sarata, barbatul de la volan nu a mai controlat autoturismul. Vehiculul a intrat mai intai pe contrasens, a rupt apoi balustrada de protectie a podului, iar in cele din urma a cazut in apa.

In spirjinul victimelor au fost trimisie mai multe ambulante si un echipaj de la descarcerare. Militarii au tras autoturismul pe mal, iar apoi i-au scos din caroseria distrusa pe cei doi adolescenti si pe amicul soferul.

In cazul barbatului de la volan, operatiunile de salvare au fost foarte dificile, pentru trupul acestuia fusese strapuns de o teava metalica. Soferul a fost dus cu un elicopeter SMURD la un spital din Bucuresti, iar medicii spun ca starea lui este grava.

Ceilalti raniti au ajuns la spitalul din Urziceni unde doctorii le acorda acum ingrijirile de care au nevoie.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61789791
Gradinita in care directoarea ii abuza pe copii functiona ilegal de 10 ani. Dezvaluirile unei foste educatoare

Creste vertiginos numarul parintilor care au depus plangere la politie, pentru ca, spun acestia, copiii lor au fost umiliti si chinuiti de directoarea unei gradinite din cartierul Cotroceni.

61790439
Momentul in care o masina intra cu viteza intr-un stalp care se prabuseste apoi peste autoturism. Ce a facut soferul apoi

Un accident grav s-a petrecut duminica, pe drumul european care leaga Iasiul de Targu-Frumos.

61790339
Incendiu violent in Gara de Nord din Timisoara. Un om al strazii a ars de viu intr-un vagon de tren dezafectat

Focul a facut ravagii duminica seara in Gara de Nord din Timisoara si a ucis un om fara adapost!

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.