Instanța a mărit pedeapsa tânărului care s-a filmat în timp ce spărgea pahare în capul iubitei

×
Publicitate

Un tânăr din Ploieşti care se filma în timp ce îşi bătea iubita și îi spărgea pahare în cap, imaginile fiind postate pe Facebook, a fost condamnat definitiv la aproape 13 ani de închisoare cu executare.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a mărit, prin decizia pronunţată luni, pedeapsa stabilită de instanţa de fond, astfel că inculpatul Robert Gabriel Berechet va executa o pedeapsă de 12 ani, 9 luni şi 20 de zile, el fiind condamnat pentru violenţă în familie, viol şi două infracţiuni de violarea vieţii private, scrie Agerpres.

Judecătoria Ploieşti stabilise, pe fond, o pedeapsă de 9 ani, 5 luni şi 10 zile de închisoare pentru inculpat.

Tânărul a fost reţinut de anchetatori după ce filmuleţele în care îşi maltrata iubita au fost postate pe Facebook.

Scenele teribile au avut loc în 2018, pe 1 decembrie. Tânărul, care atunci avea 17 ani, şi-a supus iubita la umilinţe greu de imaginat. Totul a fost filmat chiar de agresor, care nu s-a putut abţine şi a vrut să se laude cu isprava sa prietenilor de pe internet. Aşa au ajuns la el poliţiştii, care l-au reţinut imediat.

Marți, Curtea de Apel Ploieşti l-a condamnat definitiv la 13 ani de închisoare pentru fapta sa. Este acuzat de lovire sau alte violenţe, viol, lipsire de libertate şi violarea vieţii private.

Articol recomandat de sport.ro
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Anamaria Prodan a dat de pământ cu Reghe după ce MM Stoica a plecat de la FCSB: „Prostul se bucură”
Citește și...
62153968
O femeie a născut cvintupleți în ciuda unor probleme medicale serioase. Avea doi băieți și încerca să facă o fată
Mama a doi băieți și-a dorit foarte mult o fată și a încercat din răsputeri, alături de soțul ei. Acum, cei doi sunt părinții a nu mai puțin de șapte copii, după ce femeia a rămas gravidă și a născut cvintupleți.
62114864
Cutremur în România marți după-amiază. Ce magnitudine a avut
Un cutremur s-a produs marți după-amiază în zona seismică Vrancea, Buzău.
62153270
Ce restricții s-au impus în Cluj-Napoca, după ce s-a depășit incidența de 3 cazuri la mia de locuitori
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Cluj a stabilit, marţi, restricţii pentru municipiul Cluj-Napoca, comuna Floreşti, cea mai mare din România, şi pentru comuna Tritenii de Jos.