Mic dejun gratuit pentru cei care lasă cheile mașinii la bar, dacă au băut

×
Publicitate

Pentru a reduce numărul tragediilor de pe şosele, patronul unei cafenele din Suceava face educaţie civică.

Revoltat de numărul mare de accidente provocate de şoferi băuţi, el le oferă un mic dejun gratuit clienţilor care lasă cheile maşinii la bar, dacă au consumat alcool. Demersul lui, care poate fi preluat şi de alte restaurante din ţară, este apreciat de Inspectoratul de Poliţie şi de instructorii auto.

Consumul de alcool şi cel de substanţe interzise la volan sunt cele mai frecvente cauze ale accidentelor rutiere. Şi, pentru a vedea cât de dificil este să-ţi coordonezi mişcările într-o astfel de stare, liceenii au făcut câteva teste, folosind o pereche de ochelari speciali.

Elevă: „Am simţit dezechilibru. E greu să te ridici şi să stai în piciare, ameţeşti foarte repede.”
Reporter: „Crezi că ai putea să conduci în condiţiile astea?”
Elevă: „Nu, nici măcar nu prea îmi văd mâna, apoi să mai şi conduc..."

În astfel de cazuri, viteza de reacţie este încetinită cu până la 7 secunde, timp în care, la 50 de km pe oră, maşina parcurge 100 de metri - suficient pentru o tragedie.

Anda Samson, reprezentant antidrog: „Haşiş, marijuana, creează o viteză de reacţie mult mai întârziată.”
Reporter: „Cocaină şi ecstasy?”
Anda Samson: „Creează o stare de hiper-agitaţie."

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt al ISU Brașov: „Au fost situaţii în care nu ne am înţeles cu victimele accidentelor. Au manifestat comportamente agresive. Îngreunează salvarea victimelor. Se pierd secunde preţioase."

Şi oboseala poate avea efecte similare consumului de alcool, spun specialiştii.

Sebastian Nițu, inspector școală de pilotaj: „La fiecare două ore, ar trebui să se oprească să facă puţină mişcare, chiar gimnastică. La 60 de minute de condus, eşti concentrat șase minute. În rest te gândești la tot felul de lucruri."

În plus, studiile arată că 1 din 3 şoferi din Europa îşi fac selfie în timp ce conduc. O astfel de activitate reduce la jumătate viteza de reacţie. În era tehnologiei, mulţi ignoră inclusiv poziţia corectă la volan.

Bogdan Marișca, campion național de raliu: „Piciorul să facă un unghi de 120 grade, piciorul să nu fie maxim întins, mâinile să fie întinse deasupra volanului, după care volanul se ţine la ora nouă şi ora trei."

În primele nouă luni ale acestui an, din cauza alcoolului, pe şoselele din ţara noastră s-au produs peste 140 de accidente grave.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
FOTO | Moment unic la primul meci după retragerea lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat la Portugalia - Danemarca
Citește și...
61923032
Li se ia gunoiul de la ușă, gratis, dar tot nu îl sortează. Vecinii își fură între ei pungile
Situaţie greu de înţeles la Galaţi unde, deşi li se ridică gunoiul de la uşa apartamentului, locatarii refuza să îşi colecteze deşeurile selectiv.
61923049
Noi proteste în România. 200 de oameni în Piața Victoriei, mii de persoane în toată țara
Aproximativ 200 de oameni au protestat, duminică seară, în Piaţa Victoriei din Capitală, faţă de modificarea legilor justiţiei, ei cerând demisia Guvernului Tudose.
61923026
Accident grav în Olt: un bărbat a murit
Şoferul unei autoutilitare a murit, duminică după-amiază, în judeţul Olt, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a ciocnit cu un autoturism, după care s-a răsturnat şi a rămas suspendată pe autoturism.