DOSAR PENAL dupa concertul Carla's Dreams, de la Piatra Neamt. Anchetatorii cerceteaza conditiile de organizare a concertului
Situatie incendiara la un concert al formatiei Carla's Dreams, organizat intr-un mall din Piatra-Neamt. 9 copii au lesinat din cauza supra-aglomerarii si a lipsei de oxigen.
UPDATE 21:50 Politia a deschis, sambata, un dosar penal pentru infractiunile de vatamare corporala din culpa si neluarea masurilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, dupa ce, vineri seara, mai multor persoane li s-a facut rau, iar spatiul a fost evacuat, au declarat pentru News.ro surse din cadrul Inspectoratului General al Politiei Romane.
In cursul zilei de sambata, politistii au facut primele audieri în dosarul penal deschis pentru infractiunile de vatamare corporala din culpa si neluarea masurilor legale privind securitatea si sanatatea in munca, arata sursele citate. Dosarul penal a fost deschis sub coordonarea Parchetului de pe langa Judecatoria Piatra Neamt.
Politistii vor verifica daca organizatorii concertului aveau autorizatiile necesare unui astfel de eveniment si daca au respectat masurile specifice autorizarii.
Si conducerea Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Neamt a anuntat sambata ca face o ancheta in cazul incidentului de vineri seara, de la concertul formatiei Carla’s Dreams, pentru a stabili cu cat a fost depasita capacitatea spatiului. Organizatorul trebuia sa respecte numarul de utilizatori prevazut in autorizatie, dar s-a estimat gresit numarul acestora, spune seful ISU Neamt.
Potrivit reprezentatilor ISU Neamt, organizatorii spectacolului la care a concertat formatia Carla’s Dreams nu au estimat corect numarul de spectatori prezenti la evenimentul organizat în holul mall-ului Galeria, ceea ce a dus la producerea incidentului în urma caruia noua persoane au lesinat.
Ca urmare, institutia va face o ancheta pentru a stabili cu cat a fost depasita capacitatea spatiului unde a avut loc concertul, în functie de aceasta urmand sa fie stabilite si eventualele sanctiuni.
Carla's Dream a oprit concertul formatiei organizat intr-un mall din Piatra Neamt, dupa ce mai multe persoane au lesinat
Pentru ca situatia risca sa degenereze, artistii au refuzat sa mai cante si au facut plangere la politie pe numele organizatorilor. Autoritatile locale sustin insa ca cei de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta, aflati la fata locului, ar fi trebuit sa limiteze numarul spectatorilor, peste 3 mii. Mai multe anchete sunt acum in desfasurare.
Aceasta a fost momentul in care solistul formatiei Carla's Dreams a oprit concertul. In complexul comercial devenise insuportabil. Cum intrarea a fost libera au fost peste 3 mii de oameni in public. Grav este ca rand pe rand au inceput sa lesine mai multi copii. Imediat formatia s-a retras de pe scena.
Carla's Dreams: "Concertul s-a incheiat aici! Vrem sa iesim pe loc. Noi nu mai cantam. Noi nu mai cantam, nu se poate! Sincer, e prea cald. Condiitii de concert aici nu sunt. Nici pentru noi, nici pentru voi. Mai ales ca printre voi sunt multi copii! Intelegeti sau nu?"
In imbulzeala creata, oamenii s-au indreptat catre iesire. Putin a lipsit ca panica sa degenereze.
La fata locului au sosit cateva ambulante, iar medicii i-au ajutat pe cei care se simteau rau. Membrii formatiei Carla's Dreams acuza autoritatile ca au intervenit tarziu.
Cel care a filmat aceaste scene povesteste cat de mare a fost pericolul.
Daniel Vinca, martor: "Persoana lesinata era langa mine dar nu vedeam - toti tipau, nu aveai unde sa faci loc pentru ca era conserva - simteai ca nu e oxigen."
Intr-un mesaj pe Facebook, formatia a anuntat ca a depus o plangere la politie prin care sesizeaza organizarea deficitara a concertului:
"Temperatura imposibil de suportat pentru public, mai ales pentru copii. Mai multe persoane (inclusiv copii) care si-au pierdut cunostinta. Vom sesiza toate organele competente pentru a "sensibiliza" afaceristii care au adus 2 baxuri de 6 sticle de jumatate de un litru chiar cand au vazut prima persoana scoasa de ambulanta din sala supraplina! Asa concerte NU trebuie sa aiba loc niciodata!"
Daniel Vinca, martor: "Putea fi o tragedie la un spectacol prost dimensionat. Ma intreb ce Dumnezeu fac autoritatile pentur ca daca luam fisa postului primarie ISU toti raspund de viata noastra, toti."
9 copii au avut nevoie de asistenta medicala iar unii dintre ei au fost transportati la spital. Pana acum organizatorii nu au comentat incidentul, in schimb cei de la ISU sustin ca sala era autorizata si ca avea toate aprobarile necesare, dar si ca ei au fost acolo in permanenta.
Ioan Nitica, inspector-sef ISU Neamt: "Comandantul de echipaj de la fata locului constatand lipsa aerului a solocitat sefului formatiei oprirea concertului la aparitia primului caz de lipotimie pentru a putea acorda primul ajutor la continuarea cazurilor de lipotimei comandantul a discutat cu seful formatiei si l-a convins pe acesta sa opreasca evenimentul."
De cealalta parte, Politia Locala sustine ca organizatorii ar fi trebuit sa ceara si de la Primarie autorizatie pentru concert iar cei de la ISU ar fi trebuit sa limiteze numarul de participanti.
Eugen Pancu, director Politia Locala: "Derulam o cercetare vizavi de autorizatia de functionare. Evident orice acord de functionare necesita o autorizatie din partea ISU."
Cazul a fost preluat si de politie.
Desfasurarea evenimentelor de vineri seara si sambata
UPDATE 14:00 Primarul interimar al municipiului Piatra Neamt, Dragos Chitic, a solicitat, sambata, tuturor institutiilor cu atributii in domeniu sa verifice amanuntit daca au fost respectate legile de catre organizatorul concertului Carla's Dream de la Galleria Mall si sa ia masuri drastice.
Chitic a declarat, intr-o conferinta de presa, ca respectivul complex comercial nu a solicitat autorizarea concertului sustinut de Carla's Dream, desi, in opinia sa, trebuia sa faca acest demers.
"Primaria Piatra Neamt nu a fost informata si nu a primit vreo solicitare de autorizare a spectacolului si nu este sub nicio forma implicata in acel eveniment. A fost un eveniment intr-un complex privat iar decizia si responsabilitatea este a administratorului. Consider neinspirata decizia de a organiza concertul intr-un spatiu inchis, era evident ca participarea va fi foarte numeroasa. Au estimat gresit numarul de participanti si aveau obligatia sa opreasca accesul spectatorilor cand au vazut ca numarul este depasit. De vineri seara am luat legatura cu Politia Locala, am dispus un control amanuntit in ceea ce priveste respectarea autorizatiei de functionare a complexului emisa de Primaria Piatra Neamt la momentul inceperii activitatii", a spus primarul interimar.
El a adaugat ca Politia Locala a verificat, anul acesta, toate firmele care activeaza in complexul comercial daca au autorizatie de functionare si nu au fost constate nereguli.
De asemenea, complexul comercial are autorizatie de securitate la incendii.
"Acest spectacol nu a fost anuntat la Primarie sau Politia Locala. Este un eveniment temporar si trebuia cerut acordul Primariei", a declarat directorul Politiei Locale Piatra Neamt, Eugen Pancu.
Primarul interimar le-a multumit celor de la Carla's Dream pentru ca au oprit concertul cand au sesizat ca exista nereguli si le-a facut acestora o invitatie de a participa la Zilele municipiului Piatra Neamt.
"Multumesc formatiei Carla's Dream ca dupa 20 de minute de la inceperea concertului a luat decizia de intrerupere. Au dat dovada de maturitate si le lansez invitatia sa participe la Zilele municipiului Piatra Neamt care vor fi organizate in aer liber si in toate conditiile legale. La ora 20,20, ISU a solicitat trupei sa inceteze concertul, iar la 20,15 a oprit accesul publicului de la parter spre etaj", a declarat Dragos Chitic.
UPDATE 11:20 Pe YouTube a fost postata o inregistrare care surprinde momentul in care solistul Carla's Dreams decide sa opreasca concertul.
"Incheiem concertul, gata! Iesim organizat de aici. Serios, nu se poate, sincer, e prea cald. Conditii de concert aici nu sunt, nici pentru noi nici pentru voi. Mai ales ca sunt copii. Noi am incercat, dar nu se mai poate. Sa mergem spre iesire fara sa ne impingem", le-a spus acesta spectatorilor.
ISU precizeaza ca spectacolul a avut loc "intr-un spatiu foarte mic", cu un numar foarte mare de persoane, potrivit News.ro.
"Din cele noua persoane, cinci au avut nevoie de asistenta medicala la fata locului, iar celelalte patru, care au suferit stari de tahicardie si lipotimie, au fost transportate la spital. Personal, i-am convins sa opreasca spectacolul si am dispus evacuarea locului in care a avut loc concertul", a declarat, vineri seara, pentru News.ro, seful ISU Neamt, Ioan Nitica.
El a spus ca oamenilor li s-a facut rau din cauza lipsei de oxigen, spatiul in care a avut loc concertul fiind supraaglomerat si depasindu-se numarul posibil de participanti.
SURSA FOTO: Vestea.net
Potrivit sursei citate, la fata locului au fost trimise mai multe echipaje de la Ambulanta si de la ISU, care au gasit mai multe persoane cu stari de lesin.
El a precizat ca evacuarea oamenilor din spatiul in care avea loc concertul s-a facut fara incidente, cu ajutorul jandarmilor si al firmei de paza.
Intr-un comunicat de presa, reprezentantii ISU Neamt spun ca la concert, care a avut loc incepand cu ora 19.30 la Galleria Mall, "a luat parte un public numeros, format in mare parte din copii".
"Din cauza faptului ca era un numar foarte mare de persoane intr-un spatiu foarte mic si nu se mai putea asigura o eventuala evacuare in conditii de siguranta, inspectorul sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Petrodava al judetului Neamt a dispus deplasarea la fata locului a inspectorilor de prevenire pentru a efectua verificari suplimentare destinate sigurantei participantilor. Din cauza aparitiei starilor de lesin in randul mai multor persoane, comandantul echipajului de pompieri aflat la fata locului, impreuna cu organizatorii, au decis sistarea concertului", se arata in comunicatul ISU Neamt.
Trupa Carla's Dreams din Republica Moldova a anuntat, vineri seara, pe Facebook, ca a intrerupt concertul de la Piatra Neamt dupa ce mai multor persoane, inclusiv copii, li s-a facut rau din cauza "temperaturii imposibil de suportat" si ca va "actiona legal" si va depune plangeri la Politie, membrii formatiei rugand cetatenii sa se solidarizeze in acest caz pentru ca "putea fi mai rau".
"Nu ne vom lasa si ii rugam pe cetatenii din Piatra Neamt sa se solidarizeze in acest caz. Putea fi mult, MULT MAI GRAV! Acum depunem plangere la politie si lucram la sesizarile necesare. Asa concerte NU trebuie sa aiba loc niciodata! Ne cerem scuze de la toti care au venit cu sufletul deschis acolo, dar altfel nu puteam proceda. (..) P.S. Sa raspunda", mai spun membrii Carla's Dreams.
Membrii Carla's Dreams au depus plangere la Politie dupa concertul oprit de la Piatra Neamt: Asa ceva nu se iarta
Membrii trupei Carla's Dreams, care au oprit concertul de vineri seara de la Piatra Neamt dupa ce mai multor persoane li s-a facut rau, din cauza spatiului de desfasurare foarte mic, supragalomerat, spun ca au depus deja plangeri la Politie si isi indeamna fanii, pe Facebook, sa se solidarizeze pentru a nu se produce o noua tragedie Colectiv.
O tanara care a fost prezenta la concertul de la Piatra Neamt scrie pe pagina de Facebook a trupei ca a fost ”un haos total”, ca nu se putea respira, fiind ”o mare de oameni care se calcau in picioare”.
”Am fost la Galleria Piatra Neamt sa va vedem. Din pacate organizarea a fost sub orice critica si ne pare rau ca s-a incheiat asa. Haos total, nici nu se putea respira, o mare de oameni care se calcau in picioare. Daca se intampla ceva nu puteam iesi de acolo. Nu trebuia sa fie permisa organizarea concertului in interior. Ati luat o decizie corecta si sper sa luati masuri legale in acest sens”, a scris tanara.
O alta participanta la concert scrie pe reteaua de socializare ca evenimentul ar fi putut fi organizat in alta parte.
"Oameni fara scrupule....puteau organiza lejer concertul in alta parte,nu intr-un spatiu inchis unde nu au capacitatea prevazuta pentru un concert..", spune aceasta.
In acest context, membrii trupei Carla's Dreams raspund ca au depus deja plangere la Politie.
”S-a depus plangerea la Politie si lucram asupra sesizarilor. Maine o sa facem toate interpelarile necesare si sesizarile oficiale colective. Asa ceva nu se iarta”, sustin acestia.
De asemenea, ei spun ca din discutia cu ofiterul de serviciu al Politiei au inteles ca au fost mai multe sesizari si ca ”la fata locului erau reprezentanti ai ISU”.
”Convorbirea a fost inregistrata. Maine verificam datele”, mai precizeaza membrii trupei.
Membrii formatiei din Republica Moldova le mai transmit fanilor ca vor lua masuri pentru ca o noua tragedie precum cea din Colectiv sa nu se repete si ii indeamna "sa ia atitudine":
”Orasul a ramas cum a fost. Dar voi, cei din oras, ar trebui sa luati atitudine. Va vom oferi toate resursele necesare gratuit, doar fiti solidari. Este vorba de cei care va sunt vecini", afirma membrii Carla's Dreams.
Ei mai spun ca vor folosi "toate resursele" care le stau la dispozitie "sa se faca dreptate si sa raspunda cei responsabili".
Trupa va sustine un concert sambata si la Constanta si spune ca spera sa nu se intample la fel, precizand ca au vorbit cu organizatorii si ca au incredere ca "vor fi rationali".