Incident naval la Tulcea. O navă cargo sub pavilion Panama, scăpată de sub control, a lovit un ponton de pasageri | VIDEO

Prince zafer 2
Captură video: Ziaruldetulcea.ro

Incidentul a avut loc marţi, la ora 12:40, au transmis pentru News.ro reprezentanţii Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) Galaţi.

Conform acestora, este vorba de nava Prince Zafer, sub pavilion Panama, cu o capacitate de 7.868 TDW. Nava venea dinspre Sulina şi avea drept punct de destinaţie portul moldovenesc Giurgiuleşti, de unde urma să încarce cereale.

"Am vorbit cu pilotul navei şi a declarat că i s-a oprit curentul pe generatoare, ceea ce înseamnă că i s-a oprit cârmă, tot", au declarat pentru News.ro reprezentanţii AFDJ Galaţi.

Incidentul a fost la un pas de a provoca o tragedie: nava care transportă navetişti, cu o capacitate de 30 de persoane, abia plecase.

"S-a înfipt cu prova (partea din faţă, n.r.) în malul stâng şi a lovit un ponton de acostare. Cu puţin timp înainte, plecase nava de pasageri", au mai declarat reprezentanţii AFDJ pentru News.ro.

Într-o filmare obţinută de News.ro se vede cum cargou-ul intră direct în pontonul de acostare şi-şi continuă apoi drumul.

Conform AFDJ Galaţi, traficul pe Dunăre nu a fost perturbat iar nava cargo a fost remorcată, după aproximativ 30 de minute, de un remorcher aflat în zonă.

În momentul de faţă e remorcată şi dusă spre Mila 44, la punctul de confluenţă Chilia - Sulina.

"A intrat un vas cargo într-un ponton de acostare, folosit pentru navele care fac naveta între Tulcea şi comuna (limitrofă, de pe celălalt mal al Dunării, n.r.) Tudor Vladimirescu", a confirmat incidentul pentru News.ro şi George Maladoi, viceprimarul comunei Ceatalchioi din apropiere.

"Nu sunt victime, cargo-ul venea cu viteză relativ mică", a mai spus viceprimarul comunei Ceatalchioi.

O a doua filmare arată cum nava de pasageri tocmai se îndepărtează de ponton, în timp ce nava sub pavilion Panama pierde direcţia şi loveşte pontonul, scrie News.ro.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
FOTO Diletta Leotta, apariție provocatoare într-un top mulat cu decolteul la vedere: ”Ai cei mai frumoși munți din Italia!”
Citește și...
Roberto campion mondial
Statul întoarce spatele campionilor mondiali. Nu au primit indemnizația prevăzută de lege
Roberto, un licean ambițios, a câștigat cu mâna ruptă un campionat mondial de arte marțiale și a repetat performanța acum o lună, în paralel cu pregătirea pentru bacalaureat.
Vlcsnap 2026 11 10 20h03m13s588
Produsele fabricate în România lăudate în străinătate. Brânza din Tulcea a fost declarată cea mai bună, în Franța
Produsele românești cuceresc piețele din străinătate. Unele câștigă premii importante la competiții gastronomice internaționale sau fonduri pentru dezvoltare.
Shutterstock camin de batrani
Peste 600.000 de vârstnici din România nu au pe cine să cheme în ajutor. „Parcă sunt întemnițat în propria casă”
Sute de mii de români îmbătrânesc singuri între patru pereți. Un studiu național arată că peste 600.000 nu au pe cine să cheme în ajutor dacă pățesc ceva.