Incident la metrou. Fum la staţia Piaţa Victoriei şi în vagoane

61904256
Inquam

Peronul staţiei de metrou Piaţa Victoriei a fost invadat de fum joi dimineaţă, o garnitură de metrou care se deplasa către Piaţa Victoriei fiind si ea plină de fum.

Metrorex a explicat că a fost vorba despre "un arc electric în zona unui izolator, cu degajare minoră de fum", potrivit News.ro.

De asemenea, fumul a pătruns şi într-o garnitură de metrou ajunsă în Piaţa Romană.

În staţiile de metrou aflate pe traseu au fost anunţate întârzieri.

Conform relatărilor de pe Facebook, fumul nu provenea din staţie şi nici din tren, iar călătorii au coborât la Piaţa Victoriei.

Călătorii reproşează lipsa comunicării în aces caz, ei nefiind informaţi în legătură cu ce se întâmplă şi cu modul în care ar trebui să acţioneze.

Metrorex a explicat ulterior că "la trecerea unui tren de metrou pe Magistrala 2, s-a produs un arc electric în zona unui izolator, cu degajare minoră de fum".

"Circulaţia trenurilor s-a desfăşurat în condiţii normale. Precizăm că nu a existat în niciun moment vreun pericol de incendiu. Pasagerii au călătorit în siguranţă, singurul inconvenient fiind fumul simţit de aceştia pe o durată scurtă de timp, în mod pasager, la trecerea punctuală prin zona respectivă. Echipele Metrorex au intervenit de urgenţă pentru scoaterea fumului cu ajutorul sistemelor speciale de ventilaţie", au anunţat reprezentanţii Metrorex.
 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
61899215
Contestația procurorului Mihaela Iorga, judecată în septembrie

Curtea de Apel Bucureşti a amânat joi, pentru 13 septembrie, procesul prin care Mihaela Iorga Moraru a cerut suspendarea ordinului în urma căruia a fost revocată din funcţia de procuror DNA.

61904242
A pus mâna pe trei mașini de lux și le-a avariat pe toate

A avariat trei maşini de lux închiriate, dar deocamdată nu a fost tras la răspundere de poliţişti. Este vorba despre un individ din Galaţi care, deşi nu are permis de conducere, a ajuns să urce la volanul autoturismelor închiriate de alte persoane.

61904197
De ziua lui de naștere, un tânăr din Buzău a provocat un accident

Un tânăr de 20 de ani din Buzău a provocat un accident de circulaţie chiar de ziua lui de naştere. În drum spre bunici, s-ar fi angajat în depăşirea unei căruţe, dar a lovit frontal o altă maşină care circula regulamentar pe celălalt sens de mers.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.