Valurile mari din apropierea țărmului din sudul litoralului au provocat trei decese. Printre victime este și un salvamar

×
Publicitate

Furtuna pornită acum două zile în largul Mării Negre, cu un vânt de 60 kilometri pe oră, a ridicat, luni, valuri de trei metri în apropirea țărmului în sudul litoralului și a provocat trei decese.

Un salvamar și-a pierdut viața în Eforie în timp ce încerca să salveze un turist din apele care parcă fierbeau.

Bărbatul a murit și el. În zona cu valuri mari și curenți puternici, a fost arborat steagul roșu, care interzice înotul, dar sunt mulți oameni care nu respectă interdicția. Printre ei, un tânăr din Suceva, care s-a înecat în zona plajei din Saturn.

În marea care ridica valuri și de trei metri, salvamarul Sorin Olariu a fost primul care a răspuns apelului de ajutor pentru un turist de 28 de ani din Ialomița, înghițit de apele agitate. Bărbatul ignorase steagul roșu care interzice înotul iar curenții periculoși l-au tras la fund.

Cu o experiență de aptru ani ca salvamar și zeci de turiști scoși la limită din mare, Sorin Olariu a crezut că îl poate ajuta, însă, panicat, turistul a făcut un gest fatal pentru amândoi.

Gelu Vătămănescu, salvmar șef la Eforie: „S-a agățat de salvator, l-a băgat la fund.”

Un al doilea salvamar a încercat apoi minute în șir să îi găsească, în mare. Când în cele din urmă i-a adus pe mal, era târziu. Salvamarul Sorin Olariu avea 48 de ani.

Cristi Bocănilă, salvamar: „S-a dus să ajute victima și ceea ce se întâmplă cam de fiecare dată, le dăm tubul să se prindă de tub și ei lasă tubul deoparte și se agață de noi. A făcut sacrificiul suprem”.

Un tânăr din Suceava a murit, în Saturn

Marea a ucis un om și în Saturn. Deși nu era un înotător cu experiență, un tânăr de 23 de ani din Suceava a ingorat și el steagul roșu și a intrat în apă, alturi de un prieten, dar nu a reușit să ţină piept curenților.

Daniel Trandafir, salvamar șef la plaja Saturn-Venus: „Prietenul lui mi-a spus că el a reușit să scape, nu era la apă mare, la apă în gât dar a văzut cum l-au tras curenții și a strigat „Ajutor, ajutor!” după care nu l-a mai văzut”.

Femeie: „S-a chinuit să îl scoată. A strigat după ajutor și nu l-a auzit nimeni și, din cauza valurilor, în zona aia l-a tras curentul.”

Pe litoral, steagul roșu este arborat în toate stațiunile din sud și pe unele plaje din Constanța. Pericolul de înec este uriaș - dar mulți turiști ignoră asta.

O sută oameni, scoși dintre valuri după intervenții la limită 

Aproape o sută oameni au fost scoși dintre valuri după intervenții la limită ale salvamarilor. Circa 30 au fost la Eforie și alți aproape 30 la Costinești. Un bărbat a fost tras din mare de un salvamar cu un ski-jet.

Gelu Vătămănescu, salvmar șef la Eforie: „Vai, domnule, e marea de vină că m-a tras curentul în larg. Nu sunt eu de vină că sunt un iresponsabil care intru și risc viețile salvamarilor, risc viețile mele. Să respecte steagul, să respecte indicațiile. Suntem oameni la fel ca ei. Ne pierdem viețile la fel ca ei”.

În sudul litoralului cei mai periculoși sunt curenții de adâncime care formează gropi de până la doi metri, foarte aproape de mal. Salvamarii spun că cineva luat de curenți și tras în larg trebuie să înoate paralel cu ţărmul și să își păstreze calmul.

Cristi Bocănilă, salvamar: „Panica este cel mai mare dușman. Panica nu face decât să ne omoare încet și sigur. Noi ce trebuie să facem este să facem tot posibilul să rămânem la suprafaţă, să respirăm și să evităm să înghițim apă”.

Autorităţile de pe litoral anunţa că cel mai probabil steagul roşu va fi arborat în zona de sud și în zilele următoare.

Care sunt cele mai periculoase zone 

Cele mai periculoase zone sunt pe plajele din sud și Eforie Nord, la Costinești, în Jupiter și la Saturn. Acolo, steagul roșu a fost arborat încă de duminică dimineață, iar salvamarii spun că mâine marea va fi și mai furioasă.

În larg este furtună, care ridică valuri de peste șase metri înălțime, așa că și la mal curenții și valurile vor reprezenta un pericol.

Este arborat steagul roșu pe plajele din sud de la Eforie la Vama Veche, dar și în Constanța. În astfel de condiții. turiștii nu au voie să intre în mare, însă, din păcate, salvamarii nu au un cadru legal prin care să interzică turiștilor să intre în apă. Însă, misiunea lor este de a interveni în orice situație, chiar dacă viața le este pusă în pericol.

Luni, salvatorii au scos din marea furioasă peste o sută de oameni. Din păcate, trei și-au pierdut viața. De la începutul sezonului estival și până acum, zece turiști au murit înecați în apele Mării Negre.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
FOTO | Bernadette Szocs și-a suprins fanii cu ultima postare
Citește și...
62277261
Cinci persoane, reținute după ce au vândut peste 9 kilograme de droguri provenite dintr-o cultură proprie

Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri, anchetatorii descoperind că acestea au înfiinţat în Tulcea o cultură de cannabis, iar de la sfârşitul anului trecut au vândut nouă kilograme de droguri.

62277014
Bilanțul incidentelor de la Untold: Peste 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

Pe perioada celor patru zile de Untold, peste 1.500 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, 35 dintre acestea fiind transportate la spital. 

62250780
Rafila îndeamnă românii să-și ia cât mai repede rețeta pentru pastila de iod, necesară în cazul unui incident nuclear

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că sistemul de distribuire către populaţie a comprimatelor cu iodură de potasiu produse în contextul războiului din Ucraina este "perfect funcţional".

Recomandări
62586943
Ambasadoare SUA, despre căderea Guvernului Bolojan: ”Putem face asta oricărei țări”. Întâlnire cu Grindeanu și Simion

Un articol publicat de Wall Street Journal a produs o undă de șoc pe scena politică de la București. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Screenshot 2026 09 27 180645
Cât de pregătită este România pentru războiul dronelor. Timpul scurt pe care Armata îl are la dispoziție pentru a le doborî

„Cu drona în coastă”, partea I. O dronă lovește un bloc din Galați. Alta, încărcată cu explozibil, intră nedetectată în Portul Constanța. Iar în larg, dronele ajung la câteva sute de metri de platformele de petrol și gaze.