Pentru că siguranța traficului era în pericol, circulația a fost temporar oprită.
Bolovani mari si trunchiuri de copaci arsi au cazut pe DN67D, drumul care face legătura între Târgu Jiu și Băile Herculane.
Șofer: Sunt căzute pietre de pe versant. Este pericol fiindcă oricând poate să cadă un copac.
Turist: Nu mai pot sa trec pe aici fiindca mi-e teamă.
Turiștii aflați la tratament în Băile Herculane au văzut și ei incendiul în plimbarile lor.
Turistă: Este și mai sus de 7 Izvoare, unde face lumea băi, vin toți oamenii din toate părțile și e un focar și acolo.
Incendiul de vegetatie din Parcul National Domogled a izbucnit la începutul lunii august, iar de atunci pare imposibil de stins. Focul arde inclusiv în subteran unde mistuie rădăcinile copacilor. Specia rară din zonă - Pinul Negru de Banat - arde pe un teren inaccesibil, iar vântul puternic extinde focarele.
Ion Gaspar, director Parcul National Domogled: Situația la momentul actual este una destul de dramatică. Singurul mod prin care se poate stinge este doar o ploaie zdravănă.
Șoferii afectați de restricțiile de circulație din zonă au fost îndrumați pe ruta alternativă Băile Herculane-Orșova.