Incendiu la un vagon de călători, în Gara Plopeni din Prahova. Aproximativ 40 de persoane au fugit din tren

62400071

Un incendiu a izbucnit, duminică după amiază, la un vagon de călători, în Gara Plopeni, din judeţul Prahova. Primele date de la faţa locului arată că aproximativ 40 de persoane s-au evacuat din tren, fără a fi înregistrate victime.

„Incendiul se manifestă la un vagon de călători al trenului care circula pe ruta Slănic-Ploieşti Sud. Din tren s-au autoevacuat în jur de 40 de persoane. Până în acest moment, nu au fost raportate victime”, informează oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Prahova, potrivit News.ro.

La locul incendiului au acționat pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Plopeni, cu sprijinul celor de la Garda de Intervenţie Băicoi, cu două autospeciale de stingere.

În gara din Plopeni a fost, de asemenea, trimisă şi o ambulanţă SMURD.

Până la ora transmiterii acestei ştiri nu se cunosc cauzele izbucnirii focului.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62557576
Buzoianu reproşează administraţiei "Apelor Române" că nu a accesat 350 milioane de euro pentru diguri şi baraje
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, reproşează conducerii Administraţiei Naţionale "Apele Române" (ANAR) faptul că nu a accesat o sumă de 350 de milioane de euro din fonduri PNRR.
62266962
Ministrul Apărării o critică pe șefa CSM: „Este total decuplată de realitate. Nu înţelege cu câţi bani trăiesc oamenii”
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a criticat-o pe şefa CSM, Elena Costache, după ce a declarat că o pensie de 11.000 de lei este „mică”.  
62563102
Colegiul Medicilor investighează cazul Floreasca. Doctorii pacientei arse și infectate, chemați să dea explicații
Colegiul Medicilor din Bucureşti anunţă că a primit de la Spitalul Floreasca copiile foilor de observaţie ale pacientelor Lavinia Vlad şi Alina Alexandru, surori.