Incendiu la pavilionul maimuțelor din Grădina Zoologică Râmnicu Vâlcea. 12 babuini se aflau în încăperea care a luat foc

×
Publicitate

Iarna, care ne încearcă tuturor răbdarea și rezistența, este greu de dus și pentru animale. În special, cele exotice suferă. La grădina zoologică din Râmnicu Vâlcea chiar a izbucnit un incendiu în pavilionul maimuțelor.

Focul a fost provocat de un scurtcircuit apărut la o aerotermă, menită să încălzească sălbăticiunile. În tot acest timp, la Târgu Mureș, acestea sunt monitorizate cu ajutorul unor camere cu termoviziune. În acest fel, îngrijitorii știu când tremură.

12 babuini se aflau în încăperea care a luat foc. Flăcările au cuprins 20 de metri pătrați din acoperiș. A fost observat, însă la timp, iar animalele au fost scoase repede în țarcurile exterioare. Ulterior au fost duse într-o altă zona a grădinii.

Acest sezon rece pune la încercare animalele din toate parcurile zoo și aduce provocări în plus pentru cei care le îngrijesc. Se întâmplă ca adăposturile să nu fie bine izolate, iar sălbăticiunile, în special cele exotice, să aibă de suferit.

Tania are 48 de ani și este locatară a Grădinii Zoologice din Târgu Mureș de 11. Cum elefanții trăiesc în zone calde, pardoseala padocului în care stă este încălzită. Totuși, camera de termoviziune arată că urechile ei uriașe sunt reci.

Toate animalele exotice sunt monitorizate în acest fel pe timp de iarnă. Girafele, de pildă, pierd foarte multă căldură în zona picioarelor. Prin camera specială, acestea apar albastre, pe când restul corpului este roșu, adică este mai cald.

Korodi Kinga, reprezentant al grădinii zoologice: „Animale exotice care nu au termoizolația tocmai bună. Totuși pot fi lăsate afară și în timp de iarnă, dar trebuie urmărite riguros. Când vedem pe camera termo că pierde foarte multă căldură, introducem în padocul interior”.

În schimb, tot corpul cămilelor este roșu, inclusiv când sunt afară, semn că se simt confortabil. Și capibarelor pare că le este bine.

Toate aceste imagini vor fi vizionate de arhitecți care vor aduce îmbunătățiri clădirii.

Szantho Janos, directorul Grădinii Zoologice din Târgu Mureș: „Ne ajută la depistarea problemelor termice în diferite clădiri. Amplasamentul păsărilor exotice, unde clădirea a fost construită în anii '80, pe atunci nu au fost folosite cele mai bune materiale și geamurile nu au fost bine izolate, deci pierdem foarte multă căldură”.

Pe de altă parte, ca să le fie mai ușor vietăților, și meniul acestora este diferit în sezonul rece. Are mai multe proteine.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62420889
Răsfățul necuvântătoarelor. Târgul din Hong Kong pentru animalele de companie a atras un număr uriaș de vizitatori
Animalele care au alinat singurătatea chinezilor în timpul pandemiei sunt acum obiectul unui răsfăț fără margini.  
62420884
Caz hilar. Mâncare livrată de un polițist, după ce l-a arestat pe curier. Omul legii a devenit vedetă
Într-un orășel din statul american Illinois, un polițist a vrut să-și facă datoria până la capăt pentru o familie din comunitate.
62420874
Haine de câini inspirate din garderoba starurilor internaționale. Rihanna și Jennifer Lopez au fost muze
Un cunoscut creator de haine pentru căței și-a prezentat noua colecție de modă, la New York.