Incendiu într-un bloc din Tulcea. 11 persoane au fost evacuate, pompierii au salvat un cățel care se adăpostise sub pat

×
Publicitate

Un incendiu a izbucnit, vineri seara, într-un bloc din municipiul Tulcea, iar 11 persoane au reuşit să iasă din imobil, fără a exista răniţi. Pompierii au reuşit să salveze un câine aflat în garsoniera care luase foc.

A fost panică vineri seară într-un bloc din Tulcea, după ce o garsonieră a fost cuprinsa de flăcări.

Focul a izbucnit la puțin timp după lăsarea întunericului. Alertați de fumul care inunda holurile blocului, mai mulți locatari au sunat la 112.

Acolo s-au deplasat patru echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare la înălţime şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea.

Proprietarul garsonierei și vecinii lui au reușit să iasă la timp din imobil, așa că nimeni nu a fost rănit.

Din locuința cuprinsă de flăcări, pompierii au reușit să salveze un cățeluș care se adăpostise sub pat.

Din primele informații reiese că incendiul a pornit de la o butelie. Pentru că furtunul era deteriorat, gazul s-a aprins chiar în timp ce bărbatul își pregătea cina.
 

„Incendiul a izbucnit la o garsonieră de la etajul trei şi se manifesta cu flacără în balconul imobilului. Prin intervenţia promptă a pompierilor incendiul a fost lichidat în mai puţin de 15 minute, iar, din fericire, nu au fost înregistrate alte victime. Locatarul garsonierei şi alte 10 persoane s-au autoevacuat, iar pompierii au salvat un căţel din garsonieră”, au transmis reprezentanţii ISU Tulcea.

La locul intervenţiei au fost prezenţi şi poliţişti şi jandarmi.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62176469
O femeie de 86 de ani din Câmpulung Muscel a murit după un accident greu de imaginat. Ce s-a întâmplat

O femeie de 86 de ani din Câmpulung Muscel și-a pierdut vineri viața în urma unui accident care a avut loc în împrejurări greu de imaginat.

62176468
Vlad Voiculescu, după tragediile de la Piatra-Neamț și Matei Balș: „Eroarea umană nu poate fi identificată într-un raport”

Clădirile vechi, instalaţiile electrice şi de gaze medicale depășite, spațiul insuficient și numărul de paturi sunt principalele nereguli enumerate de Vlad Voiculescu din rapoartele de după incendiile de la Matei Balș și Piatra-Neamț.

62176462
Incendiu puternic în Petroșani. Un magazin aflat lângă un bloc de locuințe a luat foc. VIDEO

Acoperișul unui magazin din Petroșani, aflat la doar c

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.