50 de locatari au fost evacuați de urgență din clădire.

Flăcările au izbucnit într-o garsonieră de la parter, iar fumul gros a inundat casa scării, lucru care i-a alarmat pe vecini.

Femeie: „A luat o garsonieră foc, din cauza unei lumânări, au adormit și s-a răsturnat lumânarea și ei au luat foc. Au evacuat toate garsonierele, pe mulți i-au băgat cu oxigen, intoxicați, în SMURD, în Salvare. S-au spart geamurile”.

La sosirea pompierilor, vâlvătaia pusese deja stăpânire pe întregul apartament.

Luca Libotean – ISU Maramureș: „S-au evacuat 50 de persoane din bloc. 46 nu au necesitat îngrijiri medicale, iar 4 au fost victime: 2 cod roșu și 2 cod verde”.

Băiat: „Foarte mulți locatari au fost evacuați, mulți aveau cârpe la gură, inclusiv măști. Presupun că au inhalat fum. Și mai multe persoane au avut arsuri pe corp”.

Cele 4 victime au fost transportate la spital. Două dintre ele au inhalat fum. Celelalte două au suferit arsuri grave.

Dacian Juca, SMURD Maramureș: „2 în stare foarte gravă. Un stop resuscitat, cu arsuri pe peste 60% din suprafața corporală, și celălalt pacient intubat, cu arsuri ale căilor respiratorii și aproximativ 50% din suprafața corporală afectată”.

Pompierii urmează să stabilească exact de la ce a pornit incendiul.