Corespondent Știrile PRO TV: „Alarma a fost dată după ora 9 dimineața, la marginea comunei Vernești din județul Buzău. Un angajat al fermei a observat flăcările mari, care ajunseseră și la grajdul animalelor. Imediat, împreună cu alți colegi, a eliberat caii de rasă. Din păcate, pentru trei exemplare nu s-a mai putut face nimic. Aceștia au fost surprinși de flăcări și au pierit în grajd.

În timpul intervenției pompierilor a fost oprit atât traficul auto în zonă, pe DN10 Buzău-Brașov, cât și cel feroviar. Nu se mai putea circula din cauza fumului dens.

Focul a pornit, din câte spun martorii, de la un depozit de furaje, apoi s-a extins la adăpostul animalelor. În aceeași curte este și hala unei firme de dezmembrări auto, care, de asemenea, a ars în incendiu.

În total, potrivit pompierilor, au fost afectate bunurile de pe o suprafață de 600 de metri pătrați. Cauza declanșării incendiului este în curs de stabilire.

Citește și
O femeie din Vrancea, de 39 de ani, a fost înjunghiată de concubin. Totul a început de la un conflict spontan