Incendiu în Chitila, la casa unui interlop. Pompierii intervin cu 14 autospeciale

62140355
Pro TV

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la o locuinţă din şoseaua Chitilei, flăcările extinzându-se și la alte proprietăți din apropriere.

ISU Bucureşti-Ilfov a informat că, la faţa locului, au fost trimise 14 autospeciale de stingere, 2 SMURD, una de descarcerare şi două autoscări.

"În această dimineaţă am intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă P+1+M din Şoseaua Chitilei, Sector 1. Primele forţe ajunse la caz au comunicat ca incendiul a afectat în mare proporţie această clădire şi s-a extins la o altă locuinţă P+M, cu posibilitate foarte mare de a se propaga şi la un bloc de tip P+3, suprafaţa totală afectată de incendiu fiind de 400 mp", se precizează într-un comunicat.

Sursa menţionată arată că au fost luate măsuri pentru evacuarea imediată a locatarilor din bloc (22 persoane, din care 9 au fost evaluate medical, fără probleme deosebite).

"În acest moment incendiul este localizat, se lucrează pentru verificarea încăperilor afectate de incendiu. Un factor care a favorizat extinderea rapidă este reprezentat de faptul că aceste locuinţe şi anexele acestora sunt lipite între ele", menţionează ISUBIF.

Procurorii cercetează o posibilă legătură între acest incendiu și moartea liderului clanului Duduianu

 

Potrivit unor surse, se pare că incendiul a pornit de la o casă care aparținea unui lider al clanului Spoitorilor - rivali ai clanului Duduienilor.

Un cunoscut interlop a fost ucis marți-noapte, în Capitală, după un conflict ce aduce a reglare de conturi. ”Emi Pian”, pe numele lui adevărat Florin Mototolea, era liderul unei dintre cele mai periculoase astfel de grupări din București: clanul Duduianu.

Scandalul ar fi pornit la ora 3 noaptea, când a fost anunțat la 112 acest conflict sângeros, la care ar fi participat aproximativ 20 de persoane.

Cearta a izbucnit într-o casă din sectorul 6 al Capitalei, în zona cartierului Giulești, între 2 lideri ai unor grupări rivale de infractori. Este vorba despre ”Emi Pian”, șeful Duduienilor, și cel supranumit ”Napi”, care conduce clanul Spoitorilor din zona Chitila.

Ca o ”coincidență”, după câteva ore a izbucnit un incendiu la o casă din cartierul Bucureștii Noi (Chitila) - locuință care aparține unuia dintre liderii clanului Spoitorilor, rivalii Duduienilor. Acest caz este investigat de procurori și polițiști.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Tinerii care au băgat în comă un taximetrist au fost arestați. Ce s-a întâmplat înainte

Cei doi tineri care au bătut un taximetrist din Capitală până când a intrat în comă au fost arestaţi preventiv luni seară pentru 30 de zile, fiind acuzați de vătămare corporală din culpă.

Anunțul care dă fiori. Rafila: ”Ne așteptăm la o creștere mai rapidă a mortalității”

Alexandru Rafila a declarat că trebuie să ne aşteptăm, în mod normal, la ”o creştere mai rapidă a numărului de cazuri atât la Terapie Intensivă, cât şi o creştere mai rapidă a mortalităţii”.

Tot ce trebuie să știm despre vaccinul anti-COVID. România, pe lista țărilor care l-au rezervat

România s-a înscris pe lista țărilor care au rezervat un eventual vaccin anti-COVID 19. Anunțul a fost făcut de șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.