Incendiu la Spitalul de Urgență din Sibiu. A fost deschisă o anchetă

61968666
Pro TV

O anchetă a fost deschisă la Spitalul Clinic Județean de Urgență din Sibiu, în contextul în care în subsolul Secției de Urologie a izbucnit un incendiu. 

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Sibiu, Decebal Todăriţă, a anunţat că incendiul izbucnit, sâmbătă seară, în subsolul Secţiei Urologie a afectat o zonă de spaţii tehnice, conform News.ro.

„Locul a fost identificat rapid după apariţia fumului, fiind alertat ISU Sibiu. Nu s-au înregistrat victime şi pagube materiale semnificative. La faţa locului s-au deplasat directorul administrativ al spitalului, Robert Fotache şi şeful serviciului administrativ, Constantin Sofrone, în vederea gestionării situaţiei. Pe baza raportului ISU, SCJU Sibiu va demara o anchetă cu scopul de a cerceta cauzele care au dus la apariţia incidentului”, a declarat Todăriţă.

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă seară, în subsolul Secţiei Urologie a Spitalului Judeţean Sibiu, degajându-se fum. La faţa locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, fiind mobilizat preventiv şi un echipaj SMURD.

După ora 23.00, incendiul a fost lichidat, iar reprezentanţii ISU Sibiu au anunţat că au ars scule electrice aflate într-o încăpere la subsol.

„Sursa probabilă este scurt circuit. Personalul şi pacienţii aflaţi la parter s-au autoevacuat. Nu au fost persoane afectate de incendiu”, au anunţat reprezentanţii ISU, care nu au putut preciza câte persoane s-au autoevacuat din cauza fumului.

În 27 octombrie, un alt incendiu a avut loc în subsolul spitalului, tot în apropiere de Unitatea de Primiri Urgenţe.

Atunci a fost vorba despre o ţigară aruncată neglijent, fără a exista flacără deschisă, ci doar fum. Nu a fost nevoie de evacuarea pacienţilor sau a personalului medical.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
61996767
O șoferiță de 78 de ani, la un pas de a produce o tragedie. Ce a făcut în trafic
O şoferiţă în vârstă de 78 de ani a lovit doi pietoni, un bărbat şi o femeie, pe o trecere din municipiul Sibiu, într-o zonă comercială, potrivit Poliţiei.
61998260
Românul care a traversat înot Marea Neagră. "Cel mai greu a fost în apele noastre"
Celebrul înotător român Avram Iancu a reuşit un nou record! A străbătut înot Marea Neagră de la Sulina la Istanbul în 60 de zile. Bibliotecarul din Petroşani a parcurs înot 680 de kilometri, şi a avut de înfruntat situaţii dramatice.
61998265
Bădălău a rămas fără pistol și bijuterii în timp ce dormea. Hoții au acționat noaptea
Senatorul PSD Niculae Bădălău, al cărui nume este luat în calcul pentru un post în Executiv în urma remanierii guvernamentale, a fost prădat de hoţi.