Momentul în care Felix Baumgartner a scris istorie: 14 octombrie 2012. Video cu saltul incredibil de la marginea stratosferei

62561002
protv.ro

În 2012, Felix Baumgartner a uimit lumea cu un salt spectaculos din stratosferă, devenind primul om care a depășit bariera sunetului în cădere liberă, fără să se afle într-un avion.

Saltul său de la circa 39.000 de metri deasupra statului american New Mexico a rămas o performanță unică și un simbol al curajului și determinării umane, după cum a scris și stirileprotv.ro la acel moment.

După două încercări intense în decurs de o săptămână, Felix Baumgartner a reușit, în jurul orei 21:08 (ora României), să se lanseze în gol, atingând o viteză record de 1136 km/h, cu mult peste viteza sunetului la acea altitudine, estimată la aproximativ 1100 km/h.

Coborârea sa a durat mai puțin de 15 minute, iar în cele circa cinci minute de cădere liberă, el a făcut istorie, deschizând parașuta la o altitudine de 1.500 de metri și ajungând teafăr la sol.

Poziția corpului său în timpul căderii a fost crucială pentru a evita complicațiile care ar fi putut afecta ochii, creierul și sistemul cardiovascular.

Felix Baumgartner a încetat din viață la data de 18 iulie 2025, în urma unei sărituri cu parapanta în Italia. Sportivul se afla în vacanță cu partenera sa de viață, Mihaela Rădulescu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
FOTO Pictorial incendiar pe nisipul fierbinte din Bahamas cu o fostă voleibalistă
Citește și...
62560945
Moment viral la un concert Coldplay. CEO-ul unei mari companii a fost surprins cu amanta. Cum au reacționat | VIDEO
Un concert Coldplay organizat în Massachusetts nu s-a terminat prea bine pentru doi dintre fani. Camerele ce filmau în detaliu oamenii prezenți la eveniment au surprins o scenă care nu era menită publicului.
62560938
Justin Timberlake a făcut show la Electric Castle în ciuda ploii. Mii de fani au dansat în pelerine pe hiturile sale
Pe o ploaie torențială, superstarul american Justin Timberlake a făcut spectacol pe scena principală de la Electric Castle.
62560851
O rusoaică și două fetițe au fost descoperite locuind într-o peșteră din India. Poliția nu își explică cum au supraviețuit
O rusoaică de 40 de ani a fost găsită de poliția din India într-o peșteră dintr-o pădure îndepărtată, unde locuia împreună cu fiicele ei minore.