Imagini spectaculoase. Un elicopter a intervenit pentru a stinge incendiul din Munții Rodnei

×
Publicitate

Un elicopter a intervenit, marţi, la operaţiunile de stingere a incendiului de vegetaţie din Munţii Rodnei, în apropierea oraşului maramureşean Borşa.

În ultimele 24 de ore, pompierii militari au fost implicați în două acțiuni de stingere complexe, în zone montane din județele Brașov și Maramureș, potrivit unui comunicat al IGSU.

Primul incendiu, semnalat încă de duminică, s-a produs în zona Colbu-Gura Băii, VF. Piciorul Caprei (1800 m), de pe raza orașului Borșa din județul Maramureș. Imediat după anunțare, primele echipaje au declanșat operațiunile de stingere, continuate ulterior pe toată durata zilei de luni.

incendiu de vegetatie

Aproape 100 de pompieri cu 10 autospeciale, sprijiniți de 45 de silvicultori și 15 voluntari au intervenit pentru lichidarea flăcărilor manifestate în zone cu teren accidentat.

Din cauza accesului îngreunat, IGSU a solicitat în sprijin un elicopter de la IGAv, dotat cu dispozitiv special de stingere de tip „bambi–bucket” pentru efectuarea misiunilor de recunoaștere, transport și deversare de apă asupra focarelor identificate.

Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile, caracterizate de vânt puternic, forțele de intervenție au fost retrase și au rămas în supravegherea zonei reprezentanți ai ocoalelor silvice.

Marți dimineață, elicopterul a desfășurat un survol de recunoaștere a zonei, iar în funcție de focarele identificate sunt stabilite raioanele de stingere.

incendiu de vegetatie

Cel de-al doilea incendiu s-a manifestat la litieră de pădure și resturi de exploatare forestieră, pe raza comunei brașovene Vama Buzăului din Munții Ciucaș.

Peste 50 de pompierii militari brașoveni au acționat în cursul zilei de luni, pentru stingerea flăcărilor care au afectat o suprafața aproximativă de 20 ha. La miezul nopții, incendiul a fost localizat, fără a mai fi pericol de extindere.

Marți dimineață, mai multe echipe de salvatori vor asigura schimbul de tură, urmând ca pe durata zilei să fie lichidate focarele fumegânde din pădure.

incendiu de vegetatie

Crește numărul incendiilor în această perioadă, din cauza turiștilor

Statistic, în această perioadă crește numărul incendiilor de vegetație uscată pe fondul lipsei precipitațiilor, avertizează specialiștii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Totodată, sunt semnalate mai multe incendii la fondul forestier, în principal cele de litieră și doborâturi.

Cauzele care provoacă inițierea acestor arderi vizează neatenția turiștilor, țigări aruncate la întâmplare, propagare de la vegetația uscată, focuri în pădure lăsate nesupravegheate sau acțiune intenționată.

incendiu de vegetatie

Atribuțiile pe linia prevenirii incendiilor la fondul forestier revin personalului silvic, care trebuie să supravegheze zonele de competență, să le amenajeze corespunzător și să asigure prima intervenție până la sosirea pompierilor, iar ulterior să sprijine acțiunile de stingere.

Totodată, IGSU reamintește faptul că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderilor de vegetație uscată atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale, cu amenzi de până la 6.000 lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
VIDEO Cristiano Ronaldo a explodat după scenele mizerabile din Arabia Saudită și cere suspendări pe viață!
Citește și...
Accident cu 5 răniţi la ieşirea din Beclean. Un şofer a intrat pe contrasens

Două dintre victime au rămas încarcerate şi au fost salvate cu greu din resturile maşinii. 

Un avion cu 145 de pasageri a aterizat de urgență pe Otopeni, din cauza unor probleme tehnice

Aterizare de urgență pe aeroportul din Otopeni. Un avion al companiei Austrian Airlines, care zbura din Cipru, Larnaca - spre Viena, a fost nevoit să aterizeze în București din motive tehnice.

Cinci hectare de vegetație au ars mocnit, luni, în zona Munților Ciucaș

A fost stare de alertă luni seara în zona Munților Ciucaș, unde aproximativ cinci hectare de vegetație au ars mocnit, la limita dintre județele Brașov și Prahova.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.