VIDEO. Imagini incredibile la metroul din București. Ploile au fost atât de puternice, încât apa a curs în valuri pe trepte

×
Publicitate

O înregistrare video, realizată în stația de metrou Piața Victoriei din București, arată cât de gravă este situația în subteran, după vijelia extrem de puternică din noaptea de marți spre miercuri.

Astfel, în imagini se vede cum nivelul apei a fost atât de mare, încât a curs în valuri pe treptele unui punct de acces în stația de metrou, ca și cum acolo ar fi fost un râu.

Metrorex a anunţat, miercuri dimineaţă, că staţia de metrou Piaţa Victoriei 2 este închisă temporar, ca urmare a infiltraţiilor provocate de precipitaţiile abundente, iar la faţa locului au intervenit pompierii.

ISU Bucureşti-Ilfov a transmis că este vorba despre ”cantităţi mari” de apă, ”pe toata lungimea peronului, pe ambele sensuri de deplasare”.

De altfel, Apa Nova a anunțat că, după precipitaţiile puternice care au afectat Bucureștiul în noaptea de 30 iunie - 1 iulie, că în 10 ore s-a cumulat peste 92 % din cantitatea medie de precipitaţii aferentă lunii iunie. 

De la începutul lunii până la această dată s-a cumulat peste 157 %. 

Articol recomandat de sport.ro
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Revoltă în Spania după gravul accident feroviar din Toledo: "Ne-am săturat, ești un dezastru!"
Citește și...
Vlcsnap 2026 07 01 07h37m06s664
Bucureștiul, paralizat de ploaia torențială. Străzi inundate și circulație afectată în mai multe zone

În Capitală, a plouat torențial în mai multe reprize, de-a lungul nopții. Precipitațiile abundente au lăsat în urmă străzi inundate și probleme de circulație.

Whatsapp image 2026 06 30 at 221554
Furtuna a făcut ravagii în București și Ilfov: peste 900 de intervenții, un mort și Cod roșu de vijelie

O furtună violentă a lovit marți seară Bucureștiul și județul Ilfov, unde ANM a emis Cod roșu de vijelie, ploi torențiale și grindină.

Screenshot 2026 06 30 201743
Cod portocaliu de vijelie puternică în Bucureşti, marți seara. A fost emis RO-Alert, o persoană a murit strivită în mașină

Pompierii intervin, marţi seară, pentru îndepărtarea mai multor copaci căzuţi pe străzi din Bucureşti, precum şi a unui acoperiş desprins în timpul unei furtuni. Meteorologii au avertizat că furtuna se va intensifica, fiind emis Cod portocaliu de vijelie.

Recomandări
Suspect retinut carfil
Ucraineanul suspectat de sabotajul de la Carfil, arestat în Polonia, se opune extrădării în România. Ce țintă mai avea rețeaua

Poliția poloneză a reținut la Varșovia un cetățean ucrainean suspectat de implicare în pregătirea unui sabotaj la Carfil Brașov. Anunțul a fost făcut miercuri seară, de autoritățile de la Varșovia.

Ipoteza accident tren spania
S-a aflat cauza tragediei feroviare din Spania, în care au murit cel puțin 68 de oameni. Filmul accidentului

Tragedie feroviară de proporții în Spania. Două trenuri de pasageri s-au ciocnit, apoi vagoanele deraiate au luat foc. Cel puțin 68 de oameni au murit și sunt sute de răniți.

Vlcsnap 2026 10 28 19h32m04s125
Ordinele de protecție emise împotriva minorilor aproape s-au triplat din 2023. Doar anul acesta au fost emise peste 100

Numărul ordinelor de protecție provizorii emise împotriva copiilor aproape că s-a triplat din 2023 încoace, o arată datele Poliției Române.