Idee inedită a unui primar din Bihor care vrea să sporească natalitatea în comună. Despre ce este vorba

×
Publicitate

Un primar din Bihor își folosește umorul ca să stimuleze creșterea natalității în comună.

Pe o rețea de socializare, edilul le-a transmis consătenilor că a obținut o finanțare importantă pentru construcția unei creșe cu 40 de locuri. Astfel, localnicii sunt încurajați să-i scrie „berzei”, ca nu cumva să pună proiectul în pericol.

„Dragi locuitori ai comunei Finiș, vă anunț că ni s-a aprobat construirea unei creșe noi, cu program prelungit. Ca să nu punem în pericol proiectul, vă rog pe toți care știu scrie, sa-i scrie berzei!”. Așa îi încurajează primarul comunei Finiș pe cetățeni să contribuie la creșterea natalității. Edilul povestește și cum i-a venit ideea să lanseze acest mesaj.

Ioan Man, primar Finiș: „Am lucrat pe microbuz și-am observat că-s foarte, copiii, din an în an, îs tot mai puțini. Și-atuncea, într-o seară, cum s-anunț locuitorii cu noua investiție care ni s-o aprobat, am zis că hai să le scriu o mică povestioară”.

Ce spune primarul despre mesajul lui

Primul gospodar al comunei spune că mesajul său a fost conceput ca o glumă, dar ideea de bază e cât se poate de serioasă. Dacă se construiește o creșă, va fi nevoie și de copii.

Ioan Man, primar Finiș: „Această investiție, ca să funcționeze, trebe barza să vină anual. Să fie, la fiecare grupă, copilași”.

Unii localnicii au primit îndemnul edilului cu zâmbetul pe buze.

Localnică: „Să se-nmulțească Finișul, sigur, să fie generația tânără. Că majoritatea sunt plecați. Satu să-nflorească, să nu fie un sat îmbătrânit”.

Localnic: „Bine ar fi să fie toate bune, și s-avem un viitor și pentru copii, ceva frumos”.

Dar nu e suficient.

Localnică: „El ar trebui să asigure, în afară de creșă, și acelor părinți ceva”.

Cu o creșă nu se face, totuși, primăvară, spun și sociologii.

Profesor Adrian Hatos, sociolog: „Repopularea satelor nu ar fi o soluție pe termen lung, decât dacă le găsim locuri de muncă tinerilor care se întorc în mediul rural. Pe de altă parte, este nevoie, într-adevăr, de servicii publice și de politici pentru mame și pentru familii cu copii”.

Primăria din Finiș a primit pentru noua creșă puțin peste două milioane de euro prin PNRR. Construcția va fi gata în cel mult doi ani.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
FOTO | Fiat vrea să revoluționeze piața auto! ”Bijuteria” prezentată la Paris
Citește și...
62286740
Profesor din Balș, arestat pentru o relație cu o elevă de clasa a IX-a. Trăiau împreună de șase luni
O poveste scandaloasă a ieşit la iveală în Olt! Un profesor de la un liceu din Balş a fost arestat preventiv pentru că ar fi întreţinut relaţii intime cu o elevă de clasa a IX-a.
62286734
Tone de porumb au ajuns pe câmp după ce un tren care transporta cereale din Ucraina către Portul Constanța a deraiat
Blocaj și pagube importante, marți după-amiază, în județul Mureș.
62286733
O stână din apropiere de Sibiu a fost atacată de urși. Zeci de capre au murit
Urșii au făcut prăpăd în apropiere de Sibiu. O stână a fost atacată în mijlocul nopţii şi câteva zeci de capre au sfârşit în colţii animalelor sălbatice.