Daniel Florea a demisionat din PSD. Ce l-a nemulțumit pe fostul primar

62283318

Deputatul Daniel Florea, fost primar al Sectorului 5, a demisionat din Partidul Social Democrat (PSD).

"Astăzi (joi - n.red.), am demisionat din Partidul Social Democrat. Este o decizie asumată, gândită îndelung şi în deplină conformitate cu principiile mele personale, profesionale şi politice. Nu plec la alt partid. Nu candidez şi nu am avut niciodată intenţia de a candida la alegerile locale parţiale pentru funcţia de Primar al Sectorului 5, din partea niciunui partid. Dar nu sunt de acord că PSD să susţină un candidat fără activitate politică în PSD sau, eventual, un reprezentant al unui alt partid", a transmis Daniel Florea, pe Facebook.

Fostul primar a pus și o fotografie cu demisia trimisă lui Marcel Ciolacu, președintele PSD și președinte al Camerei Deputaților.

El a precizat că va activa ca parlamentar neafiliat.

"Subsemnatul, Daniel Florea, deputat ales în circumscripţia nr. 42 Bucureşti, prin prezenta îmi depun demisia din PSD şi din grupul parlamentar al PSD, începând de astăzi, 1.09.2022, urmând ca activitatea parlamentară să o desfăşor în calitate de parlamentar neafiliat", a scris Daniel Florea în demisie. 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
NEWS ALERT Ce gafă! Organizatorii au anunțat, din greșeală, câștigătorul Balonului de Aur chiar înainte de gală
Citește și...
62272311
Nicolae Ciucă: Am cerut autorităților un plan prin care anul viitor să eliminăm toaletele din curtea școlii

Premierul Nicolae Ciucă a cerut, miercuri, autorităţilor locale şi Ministerului Educaţiei un plan astfel încât anul viitor să fie eliminată problema toaletelor din curtea şcolii.

62283011
Ciucă, despre majorările anunțate de PSD: Un populism care nu are ce să caute în comunicarea cu cetățenii

Liderul PNL Nicolae Ciucă a afirmat, întrebat dacă vede ca fiind populiste propunerile PSD privind majorarea pensiilor şi salariilor, că „este o distanţă foarte mare de la vorbe la fapte”.

62276010
PSD anunță că „nicio pensie nu va fi mai mică de 1.100 lei”, dar fără să aibă acordul partenerilor de guvernare

Nicio pensie nu va fi mai mică de 1.100 de lei de anul viitor. Așa își doresc social-demcrații și au anunțat public, deşi nu au acordul partenerilor de guvernare.

Recomandări
Whatsapp image 2026 10 26 at 184834
SRI: Incendiul de la Carfil, cauzat de o rețea de sabotaj „coordonată din Rusia”. Doi suspecți, arestați în Germania

SRI a transmis că incendiul de la platforma Carfil din Brașov a fost provocat de o rețea de sabotaj coordonată din Rusia, care ar fi vizat și alte obiective strategice din UE. În dosar sunt cercetați doi cetățeni din Belarus și unul din Ucraina.

Sorin grindeanu protv
PSD promite că nu vor crește taxele în 2027, dar bugetul are nevoie de bani. Ce s-ar putea întâmpla cu TVA și Pilonul II

Dacă Alexandru Nazare ezită să promită că anul viitor nu vor crește taxele, o face, în schimb, Sorin Grindeanu, șeful PSD. Spune răspicat că executivul mixt PSD-tehnocrat nu va cere bani în plus de la cetățeni pentru a acoperi deficitul bugetar.

Trafic summit
Reguli noi pentru șoferi din 6 noiembrie. Cine va fi obligat să treacă prin controale medicale mai stricte

Șoferii cu probleme de vedere, cei care au tulburări psihice sau probleme legate de consumul de alcool și droguri vor fi evaluați mai atent înainte să primească sau să-și reînnoiască permisul.