Urmează 120 de zile de chin pentru șoferii care vor merge pe Drumul European E 85

×
Publicitate

Coşmar pentru şoferii care merg de la Bucureşti spre Moldova pe Drumul European E 85. Podul metalic din Mărăcineni a intrat de luni în reparaţii.

Lucrările sunt estimate că vor ţine peste 120 de zile şi vor costa peste 1 milion de euro. Şoferii cu drum pe aici au avut de aşteptat zeci de minute în coloană, chiar dacă traficul este dirijat cu semafoare şi agenţi de la circulaţie. Dacă ar folosi ruta ocolitoare, oamenii ar parcurge 80 de km în plus.

Lucrările de refacere a podului metalic de la Mărăcineni sunt programate să dureze peste 4 luni. Podul face legătura între Moldova şi Muntenia şi este folosit zilnic de peste 30.000 de maşini zilnic. Luni, încă de la primele ore ale dimineţii, coloanele de maşini se întindeau pe kilometri.

Şofer: “Eu sunt din Buzău dar am o casă și aici şi pentru asta fac o oră dus, o oră întors”.
Reporter: “Care ar fi soluţia?”
Şofer: “Să dea drumul la pontoane cum a fost când venea Băsescu acum 15 ani când a picat podul, altfel e jalea de pe lume”.

Şofer: “Stăm la rând şi ne facem un car de nervi aici, consumăm benzină, nu se poate aşa ceva, trebuia să mai facă un pod de ăla de pontoane, dar nu au făcut nimic”.

Printre şoferii care au rămas zeci de minute prinşi în coada s-a aflat şi prefectul judeţului Buzău.

Carmen Ichim, prefect Buzău: “De la Autorolla am stat în coloană până la Buzău,până la podul de la Mărăcineni am făcut 50 de minute.”

Poliţia rutieră a suplimentat numărul agenţilor de circulaţie pentru a fluidiza traficul şi anunţă că începând de vineri traficul greu va fi restricţionat şi deviat pe rute ocolitoare în fiecare weekend.

Maşinile de peste 7,5 tone care trebuie să ajungă în Moldova vor fi nevoite să facă un ocol de peste 100 de km prin judeţul Brăila.

Mircea Eftenaru - IPJ Buzău: “În zilele de începând cu vineri,sâmbătă şi duminică traficul rutier al vehiculelor transport mărfuri generale şi periculoase peste 7,5 t va fi restricţionat.”

Podul de la Mărăcineni a fost construit în anul 1932 de ingineri germani, iar în anul 1980 lângă el a fost construit un alt pod pentru a prelua traficul crescut. În 2005 din cauza debitului mare al răului Buzău doi piloni de susţinere au fost distruşi de apele învolburate, iar reparaţia a durat atunci 5 luni.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Ce nebunie! ”El e câștigătorul Balonului de Aur din acest an”
Citește și...
61955294
Mașină arsă complet după ce s-a aprins spontan în parcarea unui mall din Galați

O maşină din parcarea unui mall din Galaţi s-a aprins dumincă seara din senin şi a ars că o torţă.

61955328
Ursoaica Anca, salvată după 20 de ani de calvar la zoo din Piatra Neamț

Viaţa unei ursoaice se va schimba radical, după ce mii de oameni au cerut, într-o petiţie, să fie salvată din grădina zoologică de la Piatra Neamţ, unde trăia de aproape 20 de ani.

61955292
10 portofele furate într-o zi de un hoț din Pitești. În ele se aflau 2.300 de lei

Atenţie la poşete, atunci când vă plimbaţi pe stradă. Un individ de 31 de ani a fost prins în flagrant, la Piteşti, în timp ce fură portofele din gențile trecătorilor.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Oameni pe strada restaurant
Românii taie din cheltuieli: încasările din servicii au scăzut abrupt. Restaurantele și saloanele de înfrumusețare, afectate

Când se împuţinează banii oamenii renunță în primul rând la cheltuielile pe care nu le consideră esențiale. Iar între acestea, ieșirile la restaurant, mersul la coafor ori activitățile de recreere.