Unele orașe au decis să reducă sau chiar să oprească iluminatul stradal. Premierul se va întâlni cu reprezentanții celor mai mari consumatori de energie pentru a identifica cele mai potrivite soluții în această criză energetică.
România a început deja să primească energie electrică produsă de una dintre centralele nucleare ale Ucrainei. Guvernul le solicită companiilor private, iar instituțiilor de stat le impune reducerea consumului, în special în orele de seară.
Luni, reprezentanții Executivului se vor întâlni cu cei ai marilor fabrici pentru a discuta măsurile concrete care pot fi luate, astfel încât Dispeceratul Energetic să nu fie nevoit să oprească forțat furnizarea de energie electrică.
Guvernul cere reducerea consumului în orele de vârf
Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei: „În funcție de profilul și activitatea fiecăruia, unele dintre activități se pot muta în cursul nopții. Este vorba de câteva zile, de săptămâna viitoare, iar cei care consumă în bandă în mod permanent să își reducă activitatea și consumul în acele ore. Autoritățile publice centrale și locale, în cursul după-amiezii și mai ales în orele de seară, să reducă consumul de electricitate: să nu rămână iluminatul atunci când nu este necesar, calculatoarele, aerul condiționat.”
În Iași, autoritățile locale au decis oprirea iluminatului stradal pe toate arterele orașului, începând din noaptea de duminică spre luni.
Excepție vor face curțile spitalelor, pasajele pietonale și subterane, precum și zonele centrale pietonale. Măsura ar urma să genereze o economie de aproximativ 10 megawați pe oră, în fiecare noapte.
Corespondent Știrile PRO TV: „La Iași, autoritățile locale vor opri iluminatul stradal pe toate arterele orașului, începând din noaptea de duminică spre luni. Excepție vor face curțile spitalelor, pasajele pietonale și subterane și zonele centrale pietonale. Astfel, economia va fi de aproximativ 10 megawați pe oră, în fiecare noapte.”
Mihai Chirica, primarul Iașiului: „Instituțiilor de ordine publică le-am cerut sprijinul să fie mai vigilente decât într-o perioadă normală, pentru că la întuneric pot apărea diverse acte de infracționalitate. Bănuiesc că, după ora 24:00, toată lumea este deja în casele lor.”
La Tecuci, iluminatul stradal va avea intensitatea redusă la jumătate, începând cu ora 22:00.
În mediul privat, cei mai mari consumatori de energie electrică sunt companiile din sectorul siderurgic, industria construcțiilor, dar și industria auto.
Ca în fiecare an, uzina Dacia de la Mioveni și-a oprit producția în această lună, deoarece angajații se află în concediile de vară.
Energia regenerabilă, soluție pentru reducerea presiunii pe sistem
În aceste condiții, energia produsă din surse regenerabile poate deveni un pilon important. Până pe 26 august, primăriile din șase județe, unde industria este puternic dezvoltată, pot depune proiecte pentru producerea de energie verde cu fonduri europene.
Printre acestea se află și județul Mureș, unde șase comune sunt interesate să dezvolte astfel de proiecte.
Alin-Ciprian Belean, primar comuna Râciu, Mureș: „Pe lângă faptul că o să fie puse panouri pe clădiri sau se va face un parc fotovoltaic pentru unități publice, de această dată au putut să se înscrie și cei care doresc să aibă panouri fotovoltaice pe case. Va acoperi cheltuielile clădirilor publice: primărie, cămin cultural, iluminat public.”
Conform Eurostat, în România, ponderea energiei regenerabile în consumul final brut de energie a fost, în 2025, de 25,6%, în ușoară creștere. România stă mai bine la acest capitol față de țări precum Germania și Franța.