Grajdan, de la seful ISC, la urmarit penal de DNA, in nici o saptamana. Cum l-a ajutat pe Nastase

60578329

Numit pentru a doua oara in fruntea Inspectoratului de Stat in Constructii, Constantin Grajdan n-a rezistat in functie nici macar o saptamana, dupa ce a luat o decizie controversata care reprezinta o mana de ajutor intinsa fostului premier Adrian Nastase.

Condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie, in dosarul "Trofeul Calitatii", Nastase a contestat decizia la completul de cinci judecatori al instantei supreme, care ar trebui sa se pronunte pe data de 30 mai.

La doar o zi dupa ce a preluat efectiv functia de inspector sef al ISC, Grajdan a instiintat instanta care judeca recursul ca institutia pe care o conduce nu se constituie parte civila in dosarul "Trofeul Calitatii", pentru ca nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. Asta cu toate ca in rechizitoriu, procurorii DNA mentioneaza ca Inspectoratul de Stat in Constructii a suferit un prejudiciu de aproximativ 65 de miliarde de lei vechi, adica 6.500.000 de lei noi sau echivalentul a circa 1,5 milioane de euro.

Constantin Grajdan a fost numit in functia de inspector sef al Inspectoratului de Stat in Constructii de Victor Ponta, dupa ce ISC a trecut din subordinea Ministerului Dezvoltarii in cea a Guvernului, in prima sedinta a noului cabinet. Primul ministru spunea atunci ca "aceasta structura a fost trecuta anterior la mister mai mult pe criterii personale decat personale". Tot Ponta l-a demis pe Grajdan, pe motiv ca acesta a luat decizii fara sa-l informeze.

Fostul sel al ISC a incercat sa-si explice decizia facand referire la Alexandru Cuza si cei 150 de ani care se implinesc de la infiintarea instiutiei.

Grajdan a mai condus ISC din martie pana in octombrie 2009, cand premierul de atunci, Emil Boc, l-a demis din functie, imediat dupa iesirea PSD de la guvernare. La momentul numirii, presa centrala a relatat ca Grajdan ar fi un apropiat al fostului inspector general Dorina Isopescu, trecuta de la PNL la PSD.

Istoria cazului Grajdan

30 ianuarie 2012

Fostul premier Adrian Nastase este condamnat la doi ani de inchisoare cu executare, de catre ICCJ, in dosarul "Trofeul calitatii", in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD.

7 mai 2012

Cabinetul Ponta depune juramantul.

8 mai 2012

In prima sedinta de guvern condusa de Victor Ponta, Inspectoratul de Stat in Constructii trece din subordinea Ministerului Dezvoltarii in cea a Guvernului, iar inspectorul general e numit si demis de premier. Victor Ponta afirma ca aceasta structuara a fost trecuta anterior la minister "mai mult pe criterii personale" decat functionale.

11 mai 2012

Seful Guvernului dispune ca Ruxandra Carmen Berszan sa fie revocata din functia de inspector general al Inspectoratului de Stat in Constructii.

18 mai 2012 (vineri)

Premierul Victor Ponta semneaza decizia de numire a lui Constantin Grajdan in functia de inspector general al Inspectoratului de Stat in Constructii. Decizia este publicata in aceeasi zi.

21 mai 2012 (luni)

Prima zi de lucru a lui Constantin Grajdan la ISC.

22 mai 2012 (marti)

Inspectoratul de Stat in Constructii instiinteaza instanta care judeca recursul in dosarul "Trofeul calitatii" ca nu se constituie parte civila pentru ca nu a suferit niciun prejudiciu financiar-contabil. Documentul este semnat de seful institutiei, Constantin Grajdan.

23 mai 2012

Constantin Grajdan isi explica gestul printr-o declaratie halucinanta: "Motivul pentru care…sa zic... constiinta m-a obligat sa fac acest lucru este pentru ca se implinesc 150 de ani de cand Alexandru Ioan Cuza a infiintat aceasta structura care a contribuit de-a lungul anilor la pastrarea cladirilor si monumentelor istorice care sunt in Romania la ora asta".

24 mai 2012

Victor Ponta il demite pe Constantin Grajdan de la conducerea Inspectoratului de Stat pentru Constructii. "Decizia a fost luata din cauza comportamentului sefului ISC, care a luat decizii fara sa-l informeze pe primul-ministru, desi institutia pe care o conduce se afla in subordinea primului-ministru", se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Constantin Grajdan este audiat de procurorii DNA, care au decis sa inceapa urmarirea penala impotriva lui, pentru favorizarea infractorului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
60578314
"Cum e posibil ca nimeni sa nu realizeze ca fetita n-are maini?". Cazul Bejan, in presa din Anglia

Cazul studentei Carmen Bejan este prezentat si in presa din Marea Britanie. Publicatia Daily Mail scrie despre copilul nascut cu multiple malformatii, dar si despre intentia tinerei de-a da in judecata autoritatile.

60578344
Romania, sub spaima INUNDATIILOR. Imagini din cele mai afectate zone dupa ploile de joi

Meteorologii nu au vesti prea bune pentru noi: au prelungit codul galben pana sambata dimineata in 11 judete din sud-estul si sud-vestul tarii.

60578294
O femeie ranita in timpul filmarilor de la Transformers a primit 18,5 milioane de dolari despagubire

 O femeie cascador, care a suferit leziuni cerebrale si a ramas partial paralizata in urma unui accident produs in timpul filmarilor de la SF-ul "Transformers 3", a ajuns la o intelegere cu producatorii filmului.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.