Gafă la Ministerul Sănătății: cum s-au pierdut, oficial, 10 spitale pe drum

×
Publicitate

Ministerul Sănătății a pierdut 10 spitale pe drum, și acelea pe hârtie, din lista unităților sanitare NOI care urmează a fi construite în România.

Vineri, MS anunțase oficial 25 de spitale noi care vor fi ridicate, iar luni, erau de fapt 15, iar secretarul de stat Adriana Pistol afirma că nici unul.

„Pana în 2026 un număr de cel puțin 25 spitale noi sau unități spitalicești vor fi construite și dotate cu echipamente, cu fonduri din Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministerul Sănătății a publicat în consultare publică Metodologia de prioritizare a investițiilor în infrastructura publică de sănătate aferente Componentei 12 – Sănătate, Investițiile 2.1 și 2.2. Infrastructură spitalicească publică nouă, incluzând echipamentele și aparatura medicală din cadrul PNRR” a transmis vineri Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă.

Investiția totală anunțată vineri era de peste 1.7 milarde de euro.


Până luni, situația s-a schimbat radical. La insistențele jurnaliștilor, uimiți de un număr impresionant de unități noi de care se vor bucura românii, secretarul de stat Adriana Pistol a oferit un răspuns care a răsturnat complet calculele ministerului unde lucrează.

„Nu se construiesc spitale noi. În PNRR, aceste 25 de spitale sunt finanțate pentru diverse îmbunătățiri - reconstrucții, reamenajări, fie în totalitate, fie parțial, în anumite secții. Nu se vor construi 25 de spitale”, a declarat secretarul de stat Adriana Pistol, într-o conferință de presă organizată la sediul Ministerului Sănătății.

Contradicția evidentă cu poziția oficială a Ministerului Sănătății exprimată prin comunicatul de presă de vineri a dus la întrebări repetate către secretarul de stat Adriana Pistol, care a cerut ca situația să fie lămurită la nivelul biroului de presă, unde se lansase comunicatul inițial.

Și exact asta au încercat să facă oficialii Ministerului Sănătății, cu al doilea comunicat, emis luni după amiază:

„Pentru corecta informare a opiniei publice, în urma consultării cu Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, Secretarul de Stat, doamna Adriana Pistol face următoarele precizări:

Lista de 49 de obiective de investiții înscrise de către Ministerul Sănătății în mandatul precedentului Guvern și aprobată de Comisia Europeană cuprinde 3 categorii:
1.    Spitale nou înființate (construcții noi). Exemple: Institutul Regional de Oncologie Timișoara, Spitalul Regional de Urgență Brașov;
2.    Spitale deja existente (construcții noi care preiau integral activitățile medicale ale unor spitale). Exemple: Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C. C. Iliescu” București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu;
3.    Reabilitări, extinderi sau înființări de secții/pavilioane care fac parte din spitale deja existente. Exemple: Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională, Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică.
Din această listă de 49 de obiective de investiții, în urma aplicării criteriilor de prioritizare aprobate prin Hotărâre de Guvern, vor fi selectate minim 25 de obiective de investiții. Lista va fi supusă aprobării prin Hotărâre de Guvern, ulterior demarându-se procedurile de finanțare specifice fiecărei investiții.”
Mai exact, „corecta informare” reprezintă de fapt, 49 de obiective de investiții dintr-o listă aprobată de Comisia Europeană, iar prin „criterii de prioritizare”, „vor fi selectate maxim 25”

Însă, obiectivele de investiții nu înseamnă neapărat ridicarea unor spitale noi, de la nivelul fundației, ci și reabilitări, retehnologizări sau construcții de secții sau aripi noi.

CITEȘTE ȘI: Scandal între șeful ANPC și Blue Air. Compania va ataca în instanță amenda record de 2 milioane euro

 

În realitate, cele 25 vor fi 15 spitale noi.

Așadar, spitale noi sunt prevăzute a fi construite, contrar afirmațiilor Adrianei Pistol, însă ele nu sunt 25 ci...15. Așa arată, negru pe alb, lista finală furnizată luni după amiază de Ministerul Sănătății.

1.       Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – relocarea și modernizarea activității secției de oncologie și înființarea compartimentului de cardiologie intervențională
2.       Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de boli infecțioase
3.       Spitalul Județean de Urgență Pitești – Laboratorul de radioterapie
4.       Spitalul Clinic Municipal „Dr. G. Curteanu” Oradea – construcția și dotarea secțiilor de boli infecțioase și pneumologie
5.       Spitalul Județean de Urgență Bistrița – extinderea pavilionului spitalului prin construirea unei noi clădiri
6.       Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Prof. Dr. C.C. Iliescu” București – construirea de noi clădiri
7.       Spitalul de Obstetrică și Ginecologie „Filantropia” București – extinderea spitalului
8.       Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” București – construirea unui centru de psihiatrie pediatrică
9.       Spitalul Clinic „Sfânta Maria” București – construirea Centrului de transplant multi-organ
10.     Spitalul Clinic de Pneumologie Constanța – construirea pavilionului clinic de pneumologie
11.     Spitalul Județean de Urgență Sibiu – spital nou
12.     Spitalul Municipal de Urgență Timișoara – construirea și dotarea unei noi maternități
13.     Spitalul de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”, Timișoara – dotarea noului spital cu echipamente medicale
14.     Spitalul Județean de Urgență Vaslui – construirea de noi secții de boli infecțioase, psihiatrie, boli cronice
15. Spitalul Județean de Urgență Focșani, Vrancea – spital nou
16.     Centrul Regional de Boli Cerebro­vasculare și Neurochirurgie, Cluj – spital nou
17.     Spitalul de Obstetrică­Ginecologie Buftea – extindere și dotare; demolarea clădirilor existente
18.     Pavilion politraumă nou, Brașov
19.     Pavilion politraumă nou, Craiova
20.     Pavilion nou de chirurgie posttraumatică, Pitești
21.     Pavilion politraumă nou, Sibiu
22.     Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia – construcția și dotarea secției de psihiatrie cronică
23.     Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, Brașov – un nou corp de clădiri
24.     Centrul de transplant multiorgan, Cluj – spital nou
25.     Institutul Regional de Oncologie Timișoara – spital nou
26.     Policlinica Municipală, specializarea cardiologie și oncologie, Constanța – spital nou (Investiția este de tip Ambulator de specialitate și se încadrează la un alt capitol de investiții)
27.     Construcția de secții de obstetrică și ginecologie, neonatologie, chirurgie pediatrică și pediatrie, Arad – unități noi
28.     Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare „Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca – secție nouă
29.     Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – construcția unei noi clădiri pentru secțiile de pneumologie și boli infecțioase
30.     Spitalul Regional de Urgență Brașov – spital nou
31.     Spitalul Universitar de Urgență București – modernizare, construcție, reabilitarea infrastructurii
32.     Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești – modernizarea infrastructurii
33.     Spitalul de Urgență „Prof. Dr. Dimitrie Gerota” București – spital nou
34.     Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, Lugoj – spital nou
35.     Pavilion medical, Constanța – unitate nouă
36.     Institutul Regional de Medicină Cardiovasculară, Miroslava – spital nou
37.     Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – spital nou
38.     Centrul de Diagnostic și Tratament al Tuberculozei Zerlendi, București – spital nou
39.     Spitalul de Copii „Dr. Victor Gomoiu”, București – un nou centru de excelență în oncopediatrie
40.     Spitalul Pediatric Monobloc, Cluj – spital nou
41.     Spitalul Județean de Urgență Târgu Mureș – unitate spitalicească nouă
42.     Spitalul Județean de Urgență Arad – reabilitarea serviciilor spitalicești de medicină cardiovasculară
43.     Spitalul Județean de Urgență Arad – secție de radioterapie nouă
44.     Spitalul Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei”, Constanța – extinderea secției externe de pediatrie și neonatologie
45.     Spitalul de Urgență Ilfov, Ilfov – bloc operator și saloane de neurochirurgie și bloc de chirurgie generală multifuncțional
46.     Spitalul Județean de Urgență, Giurgiu – spital nou, prima etapă (secții de oncologie și cardiologie)­­­
47.     Centrul Medical de Urgență, Voluntari – unitate nouă (Investiția este de tip Centru de permanență și se încadrează la un alt capitol de investiții)
48.     Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant, Târgu Mureș – unitate nouă
49.     Spitalul Municipal Bacău – înființarea și dotarea unei noi unități de arși (în momentul de față, spitalul este desființat)

 

Articol recomandat de sport.ro
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Frumoasă și seducătoare, dar cu probleme la cap: „Nu mai pot!“
Citește și...
Un ucrainean deghizat și un rus au furat de la un preot banii cu care acesta cumpăra mâncare pentru nevoiași, în București

Un ucrainean și un rus au furat de la un preot din Teleorman banii cu care acesta cumpăra dintr-un hipermarket din București mâncare pentru nevoiași. Ucraineanul era deghizat cu o barbă, de care a scăpat în timp cu fugea cu mașina rusului pe A1.

Accident rutier grav în județul Mureș. Zece răniți, dintre care opt minori. Cum s-a produs impactul

Mobilizare de forțe sâmbătă seară într-o localitate din județul Mureș.

Un tânăr din Bistrița, care se afla pe motocicletă, s-a întâlnit cu un urs în pădure. Doar el a scăpat întreg

Experiență de coșmar pentru un tânăr de 24 de ani din Bistrița. În timpul unei plimbări cu motocicleta s-a întâlnit cu un urs, iar ca să scape băiatul și-a abandonat vehiculul care a fost făcut bucăți de animal.

Recomandări
AMR 1 zi până când PSD ar putea arunca România în criză politică. Toate semnalele duc spre un vot pentru abandonarea corabiei

O zi a mai rămas până la referendumul intern din PSD. Social-democrații anunță că îi vor retrage sprijinul politic premierului Ilie Bolojan. Între timp, filiala partidului din Sectorul 4 a organizat o conferință de presă. 

Iranul a închis din nou Strâmtoarea Ormuz și amenință că orice navă „va fi luată drept țintă”. Replica lui Trump

Iran a închis din nou duminică Strâmtoarea strategică Ormuz drept represalii la continuarea blocadei porturilor sale de către SUA, cu trei zile înainte de expirarea armistițiului între cele două țări.

Alegeri în Bulgaria 2026. Mobilizare mai mare la urne față de scrutinul precedent

În Bulgaria sunt alegeri, duminică (19 aprilie), pentru alegerea membrilor Parlamentului. Favorit în sondaje este fostul președinte Rumen Radev.