Frigul i-a luat pe nepregătite pe turiști, iar meteorologii avertizează că, până la sfârșitul săptămânii, vremea se tot răcește. De altfel, cea mai mare parte a țării este miercuri sub Cod galben de vânt și ploi.

Cu cer înnorat, ploaie măruntă și rafale de vânt rece, Brașovul a trecut printr-o zi de toamnă. Deși termometrele arătau 18 grade, temperatura resimțită la prânz a fost de cel mult 16 grade.

Turiștii veniți complet nepregătiți au fost nevoiți să improvizeze.

Cu pălărie de soare, sandale de plajă și spatele gol, câteva englezoaice fac haz de necaz: „O să stăm lipite una de alta, ca să ne încălzim!”

Citește și
Reclamații în lanț la CFR. 65% dintre călători spun că nu funcționează aerul condiționat în trenuri

Unele turiste din Spania nu se îndură să cheltuiască bugetul de vacanță pe un pulover sau măcar o eșarfă. Au găsit altă soluție... „Ne mișcăm întruna și ne e bine!”

La Păltiniș, vântul tăios a făcut ca temperatura resimțită să fie de 13 grade. Deși veniți pentru răcoare, turiștii au căutat prin bagaje haine mai groase. Alții s-au bucurat că pot face mișcare, fără să nădușească. 

Șapte grade arătau termometrele la prânz, la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, și numai 5 la Vârful Omu. 

Aproape toată țara se află sub Cod galben de averse de ploaie. Iar joi, intră în vigoare o nouă avertizare de vreme rea, care vizează Muntenia, Dobrogea și o parte a Moldovei.