Fratele cunoscutului cântăreț Ion Dolănescu, reținut. Cum ar fi luat 4.000 de lei pe lună de la stat

×
Publicitate

Fratele cunoscutului cântăreț Ion Dolănescu a fost reținut miercuri seară. În spatele gratiilor au fost trimise alte 22 de persoane.

Vorbim despre artiști pe care anchetatorii îi acuză că ar fi obținut ilegal bani de la stat în contextul pandemiei. Totul cu ajutorul unor contracte false, care dovedeau că înainte de criză ar fi muncit legal și ar fi plătit taxe și impozite.

Astfel, lunar, suspecții primeau 4.000 de lei. Cei încătușați acum au aflat din luna martie că sunt urmăriți penal, dar și-au văzut de plan și nu au renunțat la indemnizație.

Totul a început în toamnă, când autorităţile au anunţat că artiştii afectaţi de pandemie primesc ajutor din partea statului. Doar că erau obligaţi să dovedească faptul că, înainte de criză, aveau venituri de pe urma evenimentelor şi plăteau taxe şi impozite.

Cei vizaţi de anchetatorii din Dâmboviţa ar fi profitat de ocazie. Dar cum în trecut nu ar fi muncit legal şi nu ar fi achitat dări, au apelat la două societăţi care organizează evenimente, una dintre ele condusă de fata unui preot. Aşa ar fi obţinut contracte false care atestau că au lucrat legal înainte de starea de urgenţă.

Miercuri, 24 de persoane au ajuns în birourile poliţiştilor. Fratele maestrului Ion Dolănescu este unul dintre cei bănuiţi de înşelăciune.

Cele 24 de persoane au fost audiate ore în şir în cadrul Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa. La lăsarea serii au fost reţinute mai multe persoane. Acestea ar fi produs un prejudiciu de un 1,55 milioane de lei, spun poliţiştii.

Suspecţii ar fi încasat câte 4.000 de lei în fiecare lună. Cei doi administratori ai firmelor ar fi perceput între 300 și 700 de lei comision de la fiecare persoană pentru care au eliberat documentele false.

Ion Stoichiță, avocat: Acuzaţiile sunt fals în declaraţii, complicitate la înşelăciune, înşelăciune.
Reporter: Şi-au recunoscut vina?
Ion Stoichiță, avocat: Da.

Dumitru Duie, avocat: "Pentru ajutorul cu pandemia asta. Nu este vinovat, pentru că nu au fost evenimente, trebuia să desfăşoare evenimente, dacă erau, se încasa o sumă de bani. Neavând, aveau dreptul să solicite.”

În acelaşi dosar, 133 de persoane sunt cercetate în stare de libertate. Cei doi administratori ar fi bănuiţi că au întocmit acte false în alte 20 de judeţe din ţară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
FOTO S-a aflat secretul! Ce exerciții face Andreea Astafei ca să se mențină în formă
Citește și...
62175475
Valeriu Gheorghiţă: ”Cu siguranţă în prima parte a lunii iunie vom ajunge la 5 milioane de persoane vaccinate”

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, se arată sceptic cu privire la atingerea ţintei de cinci milioane de români vaccinaţi până la finalul lunii mai, el fiind încrezător că această ţintă va fi atinsă în luna iunie.

62190942
Lucian Bode, despre cei 25 de polițiști suspectați de șpăgi: „Ne facem curăţenie în propria ogradă”

Cazul celor 25 de polițiști din Sibiu anchetați pentru corupție reprezintă o „curățenie în propria ogradă” consideră ministrul afacerilor interne, Lucian Bode.

62190941
Ludovic Orban confirmă relaxările suplimentare de la 1 iunie: „Nu o să apucăm să taxăm că nu am atins 5 milioane”

Vor fi relaxări suplimentare de la 1 iunie chiar dacă nu se va atinge obiectivul de 5 milioane de persoane vaccinate, a confirmat și președintele Camerei Deputaților, la câtva ore după o declarație similară făcută de premierul Florin Cîțu.

Recomandări
Drona constanta 050626
Drona explodată în Portul Constanța ar putea fi primul atac al Rusiei împotriva unui stat NATO. N-am știut să ne apărăm

„Cu drona în coastă”, partea a II-a. O dronă militară încărcată cu explozibil a intrat noaptea, nedetectată, în Portul Constanța și a ajuns la doar câțiva metri de un petrolier. Patru luni mai târziu, autoritățile încă nu au explicat cum a fost posibil. 

Vlcsnap 2026 09 27 16h52m59s871
DNA arată traseul șpăgii de 450.000 euro din România către expertul sloven. Însemna 2% dintr-un proiect energetic în Harghita

Expertul sloven acuzat de DNA că ar fi pretins o jumătate de milion de euro mită de la firma care construiește în România unul dintre cele mai mari sisteme de baterii de stocare a energiei electrice a fost arestat preventiv. 

Imago0303264777h
Premierul desemnat Siegfried Mureșan dezvăluie motivul pentru care nu l-a mai pus pe Cătălin Predoiu ministru

Premierul desemnat Siegfried Mureşan a explicat într-un interviu pentru Cotidianul de ce Cătălin Predoiu, ministru în Cabinetul Bolojan, nu se regăseşte în Guvernul său şi cum a fost aleasă Andrea Chiş pentru portofoliul Justiţiei.