Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut. E acuzat de dare de mita si trafic de influenta

×
Codul embed a fost copiat

Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura a fost retinut miercuri, in dosarul in care este acuzat ca a primit mita foloase de 30.000 de euro pentru interventii intr-un dosar.

De asemenea, el este acuzat ca i-a cerut unei judecatoare sa dea o decizie favorabila intr-o cauza in care sotia sa era reclamant.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie (DNA) l-au audiat mai multe ore pe Ovidiu Putura, iar in noaptea de marti spre miercuri au emis pe numele acestuia ordonanta de retinere pentru 24 de ore, urmand sa ceara instantei arestarea preventiva pentru 30 de zile.

Ovidiu Putura, judecator la Tribunalul Bistrita, in prezent director la Directia contencios din Ministerul Justitiei, a fost dus marti dimineata la Directia Nationala Anticoruptie, de ofiteri de politie, dupa ce pe numele lui a fost emis un mandat de aducere. Procurorii DNA i-au adus la cunostinta lui Ovidiu Putura ca este acuzat de dare de mita si trafic de influenta. Anchetatorii au facut si perchezitii la locuinta lui Putura. In acelasi dosar, trei judecatoare din Bistrita-Nasaud au fost ridicate de procurori, fiind duse la DNA pentru a fi audiate, intrucat ar fi vizate de acuzatiile de coruptie verificate in cauza.

Potrivit procurorilor, in luna noiembrie 2014, Ovidiu Putura i-ar fi promis judecatoarei Corina Iacob, de la Tribunalul Bistrita-Nasaud, ca, din functia pe care urma sa o exercite in Ministerul de Justitie sau printr-un functionar de legatura ce ii poate influenta pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel incat fiul magistratului sa promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia. "In schimbul interventiei promise, suspectul Putura Ovidiu i-a solicitat judecatoarei sa pronunte o hotarare favorabila intr-un dosar in care sotia suspectului era reclamant recurent", au scris procurorii in ordonanta de efectuare a urmaririi penale.

Citește și
Ovidiu Putura
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, acuzat de fapte de coruptie. Cum a ajuns pe lista neagra a DNA
Ea a investigat sub acoperire mecanismul cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat printre robiȘORi” | Interviu

Ovidiu Putura mai este acuzat ca, in perioada 2013 - 2014, a primit de la o persoana foloase necuvenite in cuantum de circa 30.000 de euro, constand in cheltuieli aferente unor partide de vanatoare, unor sejururi la mare, un costum de vanatoare, precum si aproximativ 30.000 de lei, pentru a interveni la judecatori sa dea o solutie favorabila intr-un dosar in care persoana respectiva avea calitatea de inculpat.

Potrivit unor documente ale procurorilor DNA, obtinute de MEDIAFAX, in 2012, Alina Ofelia Putura, sotia fostului secretar de stat in MJ Ovidiu Putura, a revendicat in instanta un teren de 916 metri patrati, in Bistrita. In 29 aprilie 2014, Judecatoria Bistrita a respins actiunea formulata de Alina Putura, iar aceasta a atacat hotararea cu recurs, in 5 august 2014. Tribunalul Bistrita a stabilit termene de judecata in 16 octombrie, 27 noiembrie si 4 decembrie 2014, iar din complet a facut parte si judecatoarea Corina Iacob.

In acest context, in 4 noiembrie 2014, Ovidiu Putura s-ar fi intalnit cu judecatoarea Corina Iacob, in restaurantul unui hotel din Bucuresti, si ar fi discutat despre faptul ca fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobandirea calitatii de notar stagiar, la care a participat in 22 septembrie. In timpul discutiilor, fostul secretar de stat in Ministerul de Justitie ar fi lasat sa se inteleaga ca in urma unor interventii, prin intermediul unui functionar cu influenta la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, il va sprijini pe fiul judecatoarei sa promoveze examenul in 2015, sustin anchetatorii.

In schimbul acestor promisiuni, judecatoarea Corina Iacob s-ar fi angajat sa dea o solutie favorabila in dosarul sotiei lui Ovidiu Putura, aflat la Tribunalul Bistrita-Nasaud, in stadiul de recurs, si totodata sa convinga cel putin una dintre colegele de complet sa pronunte aceeasi decizie. "Urmare a influentei exercitata de Putura Ovidiu asupra judecatorilor din complet, in mod direct si prin intermediul presedintei Tribunalului Bistrita, pe care acesta sustine ca a sprijinit-o pentru ocuparea functiei de presedinte al tribunalului, completul a amanat pronuntarea pentru data de 04.12.2014, cand a dat o solutie favorabila. Astfel, prin Hotararea nr. 286/04.12.2014 a fost admis recursul declarat de reclamanta Putura Alina Ofelia impotriva sentintei civile cu nr. 3370/29.04.2014, pronuntata de Judecatoria Bistrita care a fost modificata in tot, in sensul ca a fost admisa actiunea formulata de reclamanta Putura Alina Ofelia si, in consecinta au fost obligati paratii sa recunoasca dreptul de proprietate al reclamantei asupra portiunii de teren in suprafata de 916 mp, Bistrita, sa-l predea in posesie si sa se abtina pe viitor de la orice acte de conturbare ori deposedare. Totodata, paratii au fost obligati sa-si ridice imobilele constructii edificate pe terenul de mai sus", au precizat procurorii in documentele citate.

Ovidiu Putura a fost eliberat din functia de secretar de stat la Ministerul Justitiei in 24 februarie 2014, functie pe care o ocupa din 17 mai 2012. Anterior, Putura (PNL) a fost judecator si director la Directia de contencios administrativ din Ministerul Justitiei.

In 17 ianuarie 2014, Ovidiu Putura a fost numit in functia de presedinte al Consiliului de Administratie al companiei CFR. in aceeasi zi, Ministerul Justitiei preciza ca Ovidiu Putura poate fi, in paralel, si secretar de stat in MJ si membru in consiliul de administratie al unei regii autonome, respectiv al CFR, dupa ce Guvernul a aprobat un memorandum in acest sens. Ministerul Justitiei a transmis aceste precizari dupa ce presa a vehiculat, imediat dupa investirea lui Ovidiu Putura, ca acesta nu poate fi membru in CA al CFR, deoarece are calitatea de judecator pe durata detasarii la MJ. in 10 martie 2014 a incetat mandatul sau in Consiliul de Administratie al CFR.

In iunie 2014, Ovidiu Putura a fost sanctionat cu avertisment de Consiliul Superior al Magistraturii, pentru ca a detinut, in paralel, functia de membru in Consiliul de Administratie al CFR si pe cea judecator.

Ce avere are Ovidiu Putura

Ovidiu Putura are, potrivit declaratiei de avere din 4 aprilie 2014, sase terenuri intravilane, forestiere si extravilane. Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei a mostenit patru din cele sase terenuri, cu suprafete de 2.333 metri patrati, un hectar, 3,7 hectare si 1.100 de metri patrati, in localitatile Bistrita si Cusma Bistrita. Ovidiu Putura a luat in concesiune 378 de metri patrati, in anul 2002, in localitatea Cusma Bistrita si a cumparat, in 2010, un teren de 2.704 metri patrati in Bistrita Bargaului. Fostul secretar de stat mai detine in Bistrita o casa aflata in constructie, cu o suprafata de 149 de metri patrati, si un apartament de 49,5 metri patrati, pe care l-a cumparat in 2006. Ovidiu Putura are un autoturism Nissan, din 2000.

Acesta are mai multe conturi, depozite bancare si carduri de credite in lei, care insumeaza aproximativ 278.000 de lei.

Ovidiu Putura are un credit in valoare de 80.000 de lei, pe care l-a contractat in 2005 de la Banca Transilvania si este scadent in 2020.

Putura a avut, in anul fiscal anterior declaratiei de avere, venituri de 109.804 lei, obtinute ca secretar de stat la MJ, dar si cu titlu de restante salariale de la Tribunalul Bistrita-Nasaud, precum si 6.500 de lei, pe care i-a obtinut ca membru in comisii de concurs la Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti si Uniunea Nationala a Notarilor Publici.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
FOTO A primit o mașină de 50.000€ de la Ion Țiriac, dar a observat ceva ciudat când e la volan: "Mă filma"
Citește și...
Premierul Victor Ponta este acuzat de abuz in serviciu:
Premierul Victor Ponta este acuzat de abuz in serviciu: "Am depus plangere penala la Parchetul Inaltei Curti"

Co-presedintele executiv al PNL Cluj, Mihai Seplecan, a depus, marti, la Parchetul instantei supreme, o plangere penala pentru abuz in serviciu impotriva premierului Victor Ponta.

Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, acuzat de fapte de coruptie. Cum a ajuns pe lista neagra a DNA
Fostul secretar de stat in Ministerul Justitiei Ovidiu Putura, acuzat de fapte de coruptie. Cum a ajuns pe lista neagra a DNA

Inca nu s-au stins bine ecourile scandalului iscat de arestare procuroarei Alina Bica, fosta sefa a DIICOT, ca un alt fost secretar de stat din Ministerul Justitiei risca sa ajunga dupa gratii.

Surse: Secretarul de stat Ovidiu Puţura ar putea fi noul ministru al Justitiei
Surse: Secretarul de stat Ovidiu Puţura ar putea fi noul ministru al Justitiei

Surse parlamentare au declarat pentru www.stirileprotv.ro ca secretarul de stat in ministerul Justitiei Ovidiu Putura ar putea ocupa functia detinuta in prezent de Mona Pivniceru, daca aceasta va fi votata de Parlament ca judecator la CC.

Recomandări
Incendii de vegetație, inundații și temperaturi infernale. România nu reușește să se adapteze la ”noua normalitate”
Incendii de vegetație, inundații și temperaturi infernale. România nu reușește să se adapteze la ”noua normalitate”

Țara apelor pierdute, partea a III-a. Și guvernul, și președintele au în subordine instituții care se ocupă de efectele schimbării climei. Soluțiile sunt însă mai degrabă imediate, nu pe termen lung.

Kremlinul: Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, Olaf Scholz
Kremlinul: Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german, Olaf Scholz

Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, transmite Interfax preluată de dpa.

 

Studiu cu rezultate neașteptate. Panourile solare de pe acoperișuri modifică temperaturile în timpul zilei și al nopții
Studiu cu rezultate neașteptate. Panourile solare de pe acoperișuri modifică temperaturile în timpul zilei și al nopții

Acoperirea pe scară largă a acoperișurilor clădirilor cu panouri solare fotovoltaice convenționale poate influența temperaturile în zilele călduroase și le poate modifica inclusiv noaptea, conform unui nou studiu.