Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre Ionel Onofraş, care a deţinut, pentru două luni, funcţia de primar al municipiului Iaşi. El a fost numit în această funcţie după Revoluţia din decembrie 1989 şi a ocupat-o până în februarie 1990, scrie News.ro.

”La data de 15 august 2026, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 68 de ani, din Iaşi, urmărit internaţional din categoria MOST WANTED. Acesta a fost condamnat la 19 ani şi 4 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de viol şi agresiune sexuală”, anunţă sâmbătă IGPR.

El a fost predat în urma cooperării prin intermediul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.

A fost arestat în Italia pe 30 aprilie

Bărbatul a fost adus din Italia şi a fost introdus într-o unitate de detenţie, în vederea punerii în aplicare a mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea.

În cursul zilei de 30 aprilie 2026, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, Serviciul de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, în cooperare cu autorităţile italiene, a fost depistat şi arestat pe teritoriul Italiei, bărbatul de 68 de ani, din comuna Rediu, judeţul Iaşi, care era dat în urmărire internaţională (categoria Most Wanted).

Activităţile au beneficiat de sprijinul unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, iar schimbul de informaţii şi cooperarea s-a realizat prin implicarea Biroului Ataşatului de Afaceri Interne din Italia şi Biroul Sirene România.