Firmele au refuzat să schimbe instalația electrică a Spitalului din Botoșani, din cauza bolnavilor COVID

62121570
Pro TV

Refacerea instalației electrice la Spitalul din Botoșani a fost tergiversată pentru că nu s-a putut găsi inițial o firmă care să lucreze în spațiul unde se află bolnavi de COVID, a declarat președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

 

Nicio firmă de profil nu a acceptat, în primă instanță, să încheie un contract pentru reabilitarea instalației electrice de la secția de boli infecțioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" din Botașani, a declarat pentru Agerpres președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.

Societăţile autorizate să execute lucrări de instalaţii electrice au refuzat lucrarea pe motiv că secţia de Boli Infecţioase reprezintă un pericol pentru muncitori, în condiţiile în care aici sunt internaţi pacienţii cu forme grave ale COVID-19.

„Discuţiile au fost extrem de aplicate, cu cea mai mare seriozitate, pentru că nu ne putem juca cu astfel de lucruri. Ştiu că doamna manager este la zi cu această situaţie. A întâmpinat la un moment dat o problemă în sensul în care nicio firmă din domeniu nu ar fi vrut să intre acolo din cauza COVID-ului", a afirmat Federovici.

Preşedintele CJ susţine că instituţia pe care o conduce susţine financiar Spitalul Judeţean de Urgenţă pentru realizarea investiţiei.

Declaraţiile Doinei Federovici au fost făcute după ce, marţi, prefectul Dan Nechifor a atras atenţia asupra stării proaste a instalaţiei electrice a secţiei respective, subliniind existenţa riscului unui incendiu.

Prefectul a declarat că instalaţia electrică a acestei secţii exterioare a SJU este subdimensionată şi nu face faţă consumurilor actuale, care au crescut ca urmare a utilizării unui număr ridicat de concentratoare de oxigen, dar şi ca urmare a utilizării unor surse suplimentare de căldură.

„Acolo este o problemă. (...) O instalaţie care nu are cum să suporte un număr atât de mare de concentratoare. Situaţia de la secţia de Boli Infecţioase este aceeaşi situaţie cu care am început această epidemie, dar la început nu aveam atâtea concentratoare pe care le-am primit din donaţii şi prin programul naţional al Guvernului României. Oricât ne-am dori, pandemia nu se termină astăzi şi nici peste o lună şi atunci trebuie să luăm măsuri. Este firesc că o instalaţie proiectată în anii '70-'80 nu poate face faţă unor astfel de situaţii", a afirmat Nechifor.

Acesta a solicitat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi Direcţiei de Sănătate Publică, să reia verificările la secţia de Boli Infecţioase şi să dispună măsurile necesare, astfel încât să fie evitate tragedii precum cele de la Spitalul Judeţean Neamţ sau de la Institutul "Matei Balş".

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
62172394
Un polițist local din Bârlad și-a vândut uniforma la mica publicitate. Incredibil la cine a ajuns

Un polițist local din Bârlad și-a vândut uniforma pe OLX, dar aceasta a ajuns chiar pe masa șefului său, după ce a fost cumpărată de jurnaliștii unei publicații.

62172036
Încă un deces în rândul pacienților evacuați de la ”Matei Balș”. Bilanțul morților ajunge la 11

Încă un pacient care se afla în pavilionul de la Institutul ”Matei Balș” afectat de incendiu a murit, miercuri dimineața. Bilanțul victimelor ajunge astfel la 11 morți.

62172372
Vaccinul Sputnik V, autorizat în procedură de urgență în Mexic

Vaccinul Sputnik V a fost autorizat în Mexic, în procedură de urgență. Responsabilul măsurilor de luptă anti-covid susține că acesta are o eficacitate de 91,8%, citând un studiu din revista medicală The Lancet.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.