Firma care deținea stația GPL de la Crevedia are puncte de lucru și în Brașov. Trei dintre ele nu au autorizație la incendiu

×
Publicitate

După tragedia de la Crevedia, luni au început verificările la toate stațiile GPL din țară, iar autoritățile au anunțat că toate neregulile vor fi aspru sancționate.

În funcție de bilanțul acestor controale, prim-ministrul Marcel Ciolacu a anunțat că ia în calcul inclusiv modificări legislative pentru ca astfel de nereguli să nu mai fie trecute cu vederea.

La o stație GPL din Ploiești, construită lângă un spital privat și mai multe case, autoritățiile venite luni în control au găsit primele nereguli. Pompa nu era amplasată potrivit documentației emise de primărie, susține edilul orașului.

Andrei Volosevici, primar Ploiești: „Nu este respectată autorizația de construcție, pe cale de consecință efectele vor fi de amendare și punere în legalitate pe tema asta”.

De altfel, în Prahova sunt 68 de stații GPL de care știu autoritățile. 17 dintre ele nu au autorizație din partea ISU.

Col. Alexandru Muscalu, ISU Prahova: „Noi nu avem bază legală să oprim activitatea”.

Reporter: După ce aplicați acea sancțiune2, merge cineva să vadă dacă într-adevar s-a închis sau nu activitatea?

Col. Alexandru Muscalu, ISU Prahova: „Se întocmește un plan de măsuri, după care se revine și se sancționează iar”.

Ginel Preda, Poliția Prahova: „Menținerea sau repunerea în funcțiune a instalațiilor oprite de către ISCIR pe bază de proces verbal se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, deci oarecum nu suntem condiționați de aspectul de închidere de către instituția ISCIR-ului”.

Controale au început și în Brașov, unde sunt înregistrate 55 de stații GPL, din care 23 fără autorizații de securitate la incendiu.

Firma care deține și stația GPL care a explodat la Crevedia are cinci puncte de lucru și în județul Brașov. Doar trei dintre ele au autorizație la incendiu.

Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU Brașov: „Nu au respectat distanțele de amplasare față de anumite construcții și amenajări”.

Tot luni a fost trimis corpul de control al ministerului Energiei la ISCIR, inspecția de stat pentru controlul cazanelor si altor instalații, ca să verifice dacă dacă a existat autorizație de distribuţie GPL la Crevedia.

Inspectorul-șef de aici susține că acolo era practic o parcare cu mai multe cisterne și că angajații din instituție nu aveau responsabilitatea de a face controale în acel punct.

Ion Vitan, inspector șef ISCIR Pitești: „Acolo nu era un depozit de stocare GPL și nu era nici instalație de distribuție GPL la autovehicule sau la consumatorii casnici sau industriali, acolo era o curte în care se găseau 3 cisterne, 5 erau ele în total, dar 2 erau în afara curții. ISCIR nu avea ce să autorizeze sau să controleze acolo. Șoferul uneia dintre cisterne a vrut să transvazeze gazul dintr-o cisternă plină într-una goală și nu a cuplat bine furtunele de transfer. Nu avea avea voie să facă așa ceva. Cisternele nu erau legate la pământ, altă greșeală...”

Controalele vor continua și în zilele următoare, la stațiile GPL din toată țara.

Reporteri: Natașa Paraschiv, Marilena Iordache, Teodora Puzdrea

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Alertă cu bombă la Spitalul Municipal din Bârlad. Angajații au primit amenințarea pe mail

O alertă cu bombă a fost înregistrată, luni, la Spitalul Municipal de Urgenţă "Elena Beldiman" Bârlad, au informat autorităţile.

Un bărbat a fost arestat pentru trafic de droguri şi conducerea unui vehicul sub influenţa drogurilor, în Satu Mare

Un bărbat a fost reţinut pentru 24 de ore şi ulterior arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru trafic de droguri de mare risc şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Un șofer de 32 de ani, băut și drogat, a făcut prăpăd pe o stradă din Arad

Un tânăr din Arad care s-a urcat la volan după ce a consumat droguri şi alcool a pierdut controlul asupra maşinii şi a lovit patru autoturisme parcate pe o stradă din centrul oraşului.

Recomandări
Surse: Președintele „lasă impresia” că ar numi azi premier. PSD se cere la guvernare, Simion spune că „nu se poate fără AUR”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

Concluziile expertizei din cazul exploziei din Rahova. Scurgerea de metan ar fi început cu o zi înainte de deflagrație

Explozia din cartierul Rahova a fost consecința mai multor nereguli, abateri și neglijențe, făcute în mare parte de angajații care au intervenit acolo.

UE a cerut Chinei să limiteze exporturile de mașini hibride pentru a evita un război comercial

 Uniunea Europeană a cerut Chinei să îşi restricţioneze, în mod voluntar, exporturile de automobile hibride către blocul comunitar, în cadrul eforturilor destinate prevenirii un război comercial, a relatat joi Financial Times.