Fetiță de 9 ani, găsită cu lovituri la cap pe o stradă din Voluntari. Poliția a început o anchetă

62159496
Pro TV

O fetiță de 9 ani ce prezenta urme de violență fizică în zona capului a fost găsită de o femeie, pe o stradă din orașul Voluntari, polițiștii efectuând în prezent cercetări.

Potrivit unui comunicat, la data de 11 noiembrie, în jurul orei 09:23, Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov a fost sesizat de către o femeie, cu privire la faptul că, în jurul orei 09:20, a găsit pe stradă o fetiță, în vârstă de 9 ani, care prezenta urme de violență fizică în zona capului.

Victima a fost transportată de către un echipaj medical la o unitate spitalicească din București, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii din Voluntari s-au deplasat la unitatatea medicală din București, unde minora a fost transportată, pentru efectuarea activităților specifice din competență.

Joi, 19 noiembrie, minora a fost preluată de reprezentanții D.G.A.S.P.C.Ilfov și instituționalizată într-un centru de specialitate.

Polițiștii orașului Voluntari efectuează în prezent cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorilor, urmărirea penală fiind supravegheată de procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.

Articol recomandat de sport.ro
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Acuzații de aranjament după Polonia - România: "Regie cu acordul selecționerului"
Citește și...
62159493
Expert britanic: Mesele de Crăciun în familie pot duce la înmormântări în ianuarie

Tradiționala întâlnire de Crăciun a familiei ar putea duce la înmormântări în ianuarie, din cauza răspândirii accelerate a coronavirusului, consideră un expert în sănătate publică.

62159489
AFP: ”Orban contra Orban”. De ce este considerat premierul român un ”bun elev european”

Au același nume, aceeași vârstă și aceeași funcție, dar Ludovic Orban este considerat un bun elev european, spre deosebire de omologul său maghiar Viktor Orban, se arată într-un articol AFP.

62159480
Daniel Florea, audiat la DNA: Am fost rugat să vin în calitate de martor

Fostul primar al Sectorului 5 Daniel Florea a afirmat, joi, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, că a fost chemat de procurori pentru a fi audiat în calitate de martor.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.