Festivalul Castanelor: boala care a nimicit fructele anul trecut a fost tratată

×
Publicitate

Toamna devine iubită şi datorită aromei castanelor prăjite, care se simte din plin zilele acestea în Baia Mare, la Festivalul Castanelor.

Dacă în anii trecuţi aici se găseau mai mult castane de import, acum producătorii autohtoni au revenit în forţă. Boala care în ultimii ani a nimicit castanii comestibili de la noi a fost tratată cu succes, aşa că fructele gustoase sunt din nou pe tarabe.

Festivalul Castanelor de anul acesta n-a mai fost unul de import ca în alţi ani. Pomii de la noi au rodit castane dulci şi gustoase. Semn că boala care a nimicit castanii comestibili, aşa-zisul cancer al scoarţei, a fost tratată de specialiştii Ocoalelor Silvice, iar plantaţiile au început să se refacă, spre bucuria comercianţilor.

Eva Roștas: „E bună recolta. Astea româneşti sunt mai mici şi sunt mult mai gustoase. Când le văd pe alea mari, nu le cumpără că ştiu că sunt de import."

Cătălin Cherecheș, primar Baia Mare: „Pădurile din zona Băii Mari au suferit şi s-au uscat. Am aplicat tratamente care au dat roade şi am reuşit să avem castane româneşti, din Baia Mare."

O sută de grame de castane româneşti costă 5 lei la festival. Iar cei care au ajuns acolo au putut gustă şi din mâncărurile tradiţionale pregătite în faţă lor, pe plită sau pe grătar.

De la festival nu au lipsit sculptorii şi ţesătoarele, care au dat lecţii de meşteşug.

Festivalului Castanelor se va ţine şi weekendul viitor, când sunt aşteptaţi să vină mii de turişti din toată ţară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61914065
Un oraș din România a luat o decizie radicală, pentru a-i mulțumi pe turiști

Autorităţile din Oradea au luat o decizie radicală, în încercarea de a le oferi turiştilor şi locuitorilor un oraş cochet şi curat. Trebuie să dispară magazinele second-hand, casele de amanet şi sălile de jocuri din zona istorică a oraşului.

61914055
Șofer, decedat după ce s-a răsturnat cu macaraua pe DN72. Bărbatul a murit strivit

O macara s-a răsturnat, sâmbătă după-amiază, pe Drumul Naţional 72, între Ploieşti şi Târgovişte, după ce şoferul a pierdut controlul asupra direcţiei pe carosabinul ud. Bărbatul a murit strivit în cabină.

61914050
Palada, către Goțiu: Vă întind o mână, ca la rugby, după ce doi adversari se tăvălesc

Sociologul Mirel Palada a avut, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook, prima reacție după ce senatorul USR Mihai Goțiu l-a acuzat, în urmă cu o lună, că l-a agresat.

Recomandări
62604739
Președinția irlandeză a UE vrea reducerea cu 8% a bugetului multianual. Reacția vehementă a României

Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034. În replică, Siegfried Mureșan, negociatorul-șef al Parlamentului Europan, „respinge ferm tăierile”.

Oameni pe ploaie inquam photos octav ganea
Vremea se răcește în toată România. ANM anunță ploi și vânt puternic, iar la munte apar primele ninsori

Ploi moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte la munte, la altitudini de peste 1.500 de metri, se vor înregistra în România, de duminică până marţi dimineaţa.

Shutterstock 2697906715
Sutien de peste 1.000 lei, rochii și poșete de lux, cumpărate de șefii ANM din bani publici. Se cere demisia conducerii

Un control al Ministerului Mediului la ANM arată că unul dintre cardurile instituției a fost folosit pentru cumpărarea unor produse de lux, precum parfumuri, rochii, poșete, cosmetice, pantofi cu toc și un sutien de peste 1.000 de lei.