Federațiile de Fotbal din Anglia și Portugalia, mesaje de condoleanțe după decesul lui Helmut Duckadam

62502746
IMAGO

Federaţia Engleză de Fotbal (FA) şi Federaţia Portugheză de Fotbal (FPF) au transmis mesaje de condoleanţe în urma decesului fostului mare portar român, Helmuth Duckadam, „Eroul de la Sevilla”, informează frf.ro.

Debbie Hewitt, preşedintele FA, a trimis un mesaj emoţionant către preşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu:

„Am fost profund întristaţi să aflăm despre decesul lui Helmut Duckadam. A fost luat dintre noi mult prea devreme. Helmut era o figură legendară în fotbalul românesc, venerat pentru cele patru parade incredibile din loviturile de departajare care au înfrânt visul Barcelonei de a câştiga trofeul în finala Cupei Campionilor Europeni din 1986, la Sevilla. Această victorie istorică a pus România pe harta fotbalului mondial, iar Helmut a fost pe drept cunoscut ca ‘eroul de la Sevilla”.

Lăsăm un omagiu unui jucător care lasă în urmă o moştenire durabilă. Din partea Federaţiei Engleze de Fotbal, suntem alături de fotbalul românesc în această pierdere. Vă rugăm să transmiteţi condoleanţele noastre familiei sale şi celor care l-au cunoscut”.

La rândul său, Fernando Gomes, preşedintele FPF, a spus în scrisoarea transmisă: “În nume personal şi în numele Consiliului de Administraţie al Federaţiei Portugheze de Fotbal, îmi exprim cele mai profunde condoleanţe pentru decesul fostului portar, Helmut Duckadam. Familiei îndoliate îi transmit toată susţinerea şi simpatia noastră”.

Articol recomandat de sport.ro
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Campionul mondial arată fabulos la 50 de ani, dar trece printr-o dramă: "Să aveți grijă de mine când boala se va agrava"
Citește și...
62502888
Cine ar fi ucis-o pe femeia din Dolj, găsită pe câmp. Polițiștii s-au alarmat când la telefonul ei a răspuns un om al străzii
Cadavrul unei femei de 48 de ani din Dolj, dată dispărută în urmă cu două săptămâni, a fost găsit îngropat lângă termocentrala de la Ișalnița.
62502879
Medicii trag un semnal de alarmă după ce zeci de copii s-au ales cu fracturi după „Superman challenge”
''Superman challenge'', o nouă provocare lansată pe TikTok, a trimis la spitalul Grigore Alexandrescu din Capitală zeci de adolescenți.
62502853
Georgescu îl apreciază pe Alexandr Dughin, ideologul lui Putin: ”Este un tip într-adevăr foarte bine structurat intelectual”
"România va fi parte a Rusiei!" Aceasta este afirmația, cel putin scandaloasă, care a apărut într-o postare pe rețeaua X de pe un cont atribuit ideologului rus Alexandr Dughin, sfătuitor al lui Vladimir Putin.