Numărul de clienţi din portofoliul companiei Rafinor a crescut de aproape patru ori într-un singur an, potrivit unui comunicat transmis marţi de companie, preluat de Agerpres.

În cursul anului trecut, rafinăria a produs în România aproximativ 5.000 de lingouri de aur, iar oferta destinată investitorilor a fost extinsă prin lansarea lingourilor de 50 de grame, atât turnate, cât şi ştanţate oficial pentru investiţii (minted).

Creşterea cererii s-a reflectat direct în rezultate: cifra de afaceri a depăşit pragul de 40 de milioane de euro, iar baza de clienţi s-a majorat cu circa 300% în 2025.

Compania arată că anul 2025 a reprezentat un punct de cotitură, odată cu inaugurarea noii locaţii a rafinăriei din Bucureşti, în luna ianuarie. Mutarea a permis extinderea capacităţilor tehnologice, optimizarea proceselor de producţie şi alinierea completă la standardele internaţionale din domeniul rafinării metalelor preţioase.

Citește și
Doi adolescenți și tatăl lor au murit lângă Băile Herculane, după ce mașina lor a fost strivită de un camion
Doi adolescenți și tatăl lor au murit lângă Băile Herculane, după ce mașina lor a fost strivită de un camion

Totodată, Rafinor a ales să îşi marcheze identitatea de producător local prin lansarea noilor produse în ambalaje care integrează steagul României, compania subliniind angajamentul de a păstra aurul rafinat şi valorificat în circuitul economic intern.

Rafinor este prima rafinărie modernă de aur din România şi are o capacitate de rafinare de peste două tone de aur pe an. Compania produce şi comercializează lingouri de aur de investiţii, lingouri semifinisate şi produse industriale utilizate în domenii precum bijuterii, retail, medicină, energie verde, panouri fotovoltaice, industria auto şi sectorul tehnologic, incluzând granule de aur de 24 de karate, foi, plăci şi benzi din aur.