Exploziile din Crevedia | Rafila afirmă că pacienţii critici sunt în stare stabilă, însă prognosticul rămâne rezervat

62381492

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, miercuri, că starea pacienţilor critici care se află internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti (doi) şi Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar Arseni” Bucureşti (unul) este stabilă.

Acest lucru nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat, având în vedere că au peste 90% suprafaţă corporală arsă.

„Starea este stabilă, dar asta nu înseamnă că prognosticul s-a schimbat. Au peste 90% suprafaţă corporală arsă şi lucrul acesta pune probleme foarte serioase pentru perspectivă”, a spus ministrul la un post de televiziune, scrie Agerpres.

Ministrul Alexandru Rafila a vizitat miercuri pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.

El a afirmat că a avut o scurtă discuţie cu aparţinătorii unor pacienţi răniţi în exploziile care au avut loc la sfârşitul săptămânii trecute la Crevedia.

„Am avut o scurtă discuţie şi cu aparţinătorii câtorva dintre aceşti pacienţi de aici şi de la Bagdasar, să vedem ce probleme au, inclusiv a câtorva dintre pacienţii care sunt transferaţi în străinătate încât să poată să îi însoţească, să aibă cele mai bune condiţii din punct de vedere medical şi din punct de vedere psihologic”, a mai susţinut ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62381739
Fiica celor doi soți care au murit la Crevedia acuză Poliția de abuz. Ginerele s-a ales cu dosar penal

Fiica cuplului ucis în tragedia de la Crevedia, susține că soțul ei a fost încătușat și amendat de Poliție, iar ea a fost scoasă brutal din curtea casei părinților, pentru că au folosit telefonul mobil, interzis din cauza riscului de explozie.

62249045
Atenționare de călătorie. Se anunță greve ale operatorilor la sol ai companiei WizzAir din aeroportul Luton/Londra

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, sau vor să călătorească în Marea Britanie că, în zilele de 30 august, 6 şi 13 septembrie 2023, au loc greve ale operatorilor la sol ai companiei WizzAir din aeroportul Luton/Londra.

62381729
Scandal la Protecţia Consumatorilor Olt. Reprezentanții ANPC au fost agresaţi de soțul femeii care conduce Comisariatul

Doi reprezentanți ai Corpului de Control al ANPC au fost agresați de soțul femeii care conduce Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt.

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.