Ce făceau cele 4 victime în momentul exploziei din Tomșani. „La cum arată, chiar că i-a păzit Dumnezeu acum de sărbători”

×
Publicitate

Patru persoane au ajuns la spital după ce un magazin alimentar din localitatea Tomșani, Prahova, a fost zguduit de o explozie puternică.

Deflagrația s-a produs din cauza buteliei care încălzea încăperea. Cei aflați în magazin în acel moment - inclusiv proprietarul - s-au ales cu arsuri pe mâini și pe față. Răniții sunt în stare stabilă, spun medicii.

Se lăsase întunericul când un zgomot puternic i-a scos pe oameni din case. La marginea DN1, unde se află magazinul din sat, imaginea era una sinistră. Geamuri sparte, ușa trântită la pamant și gardul darâmat. O ladă cu sifoane a fost proiectată peste șosea, la zeci de metri, în gardul farmaciei de vizavi.

Patru bărbați, între care și proprietarul, jucau table in așteptarea clienților cand butelia din încăpere a explodat.

„Vă dați seama, e ceva șocant. Să le mulțumească Dumnezeu că au scăpat cu viață. Asta e cel mai important, bunurile materiale se fac la loc. La cum arată chiar că i-a păzit Dumnezeu acum de sărbători”, spune o vecină.

Zona a fost împanzită de echipaje ale salvatorilor. Cu arsuri pe maini si pe față, raniții au fost duși la Spitalul de Urgență din Ploiești.

„La locul solicitării am gasit 4 victime bărbați cu vârste cuprinse între 25 si 73 de ani ce prezentau arsuri la nivelul scalpului, la nivelul feței și la nivelul mainilor au fost transportați la spital pentru investigații și tratament de specialitate”, a transmis un medic de la Ambulanța Prahova.

O acumulare de gaze, spun pompierii, a provocat nenorocirea.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62233192
O fabrică de mobilă din Eforie Sud a fost cuprinsă de flăcări. Hala a fost distrusă complet

Un incendiu puternic a mistuit miercuri seară o fabrică de mobilă din Eforie Sud.

62233191
Un bărbat a murit într-un incendiu. Ultra-maratonistul Vlad Pop a încercat să îl salveze

Un bărbat a murit, în noaptea de miercuri spre joi, după ce un incendiu violent a cuprins o locuință improvizată, în stațiunea montană Mărișel, județul Cluj.

62158890
Nelu Tătaru, avertisment înainte de valul 5: Cea mai proastă decizie este să nu iei nicio decizie. Sunt îngrijorat

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, preşedintele Comisiei pentru Sănătate din Camera Deputaţilor, se declară îngrijorat înainte de valul al cincilea al pandemiei de coronavirus.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.