Elevul de 15 ani care și-a bătut doi colegi și l-a băgat pe unul dintre ei cu capul în vasul de WC a fost arestat preventiv

×
Publicitate

Elevul de 15 ani de la Colegiului ”Dumitru Mangeron” din Bacău, care şi-a bătut doi colegi încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale speciale, a fost arestat preventiv, pentru 20 de zile, joi seară.

Pe lângă acuzaţia iniţială, de lovire, elevului i se impută şi lipsirea de libertate în mod ilegal, după ce imaginile postate în spaţiul public au arătat că i-a obligat pe cei doi colegi să intre în toaletă, unde i-a bătut.

„La data de 2 februarie a.c, poliţiştii băcăuani au continuat administrarea probatoriului în cazul tânărului de 15 ani, reţinut pentru loviri sau alte violenţe, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Astfel, s-a dispus extinderea urmăririi penale faţă de acesta, sub aspectul comiterii a două infracţiuni de lipsire de libertate. Ulterior, minorul a fost prezentat instanţei care, la propunerea unităţii de parchet, a dispus măsura arestării preventive pentru o perioadă de 20 de zile”, a transmis, joi seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău, potrivit News.ro.

Iniţial, tânărul a fost reţinut pentru lovire sau alte violenţe.

Poliţiştii s-au sesizat din oficiu după ce jurnaliştii de la Ziarul de Bacău au scris că mai mulţi elevi ai Colegiului ”Dumitru Mangeron” din Bacău i-au agresat pe doi dintre colegi, încadraţi în categoria celor cu cerinţe educaţionale specifice. Unul dintre agresori i-a lovit cu palmele peste faţă, i-au pus să stea în genunchi în faţa lui, să îi pupe mâna şi l-a băgat cu capul în vasul de toaletă pe unul dintre băieţii agresaţi.

În imagini se vede cum cei doi băieţi sunt forţaţi să intre în cabinele băii, deşi ei se opun.

Incidentul a avut loc, conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, în 26 ianuarie şi nu a fost unul singular, agresorul fiind acuzat că anterior a mai dat dovadă de comportament neadecvat faţă de colegi, el fiind sancţionat cu scăderea notei la purtare şi avertisment.

Faptele tânărului bătăuş au devenit publice după ce bunicul unuia dintre elevi a postat filmarea cu agresiunea asupra celor doi elevi, pe Facebook.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62321248
Bicicletă de 4.300 de euro furată din Germania, găsită într-o locuință din Vrancea. Reacția proprietarului

O bicicletă în valoare de 4.300 de euro, furată în urmă cu trei luni din Germania, a fost găsită într-o comună din județul Vrancea, cu ajutorul sistemului de localizare montat pe aceasta.

62321241
Doi tineri au evadat din arestul Poliţiei Vrancea. Unde au fost găsiți după două ore FOTO

Doi tineri în vârstă de 17, respectiv 22 de ani au evadat, joi seară, din arestul Poliţiei Judeţene Vrancea, dar au fost prinși după câteva ore.

62321217
Prosumatorii care au investit în panouri fotovoltaice au așteptat după montarea contoarelor câteva luni sau chiar un an

Câteva luni sau chiar un an atât au avut de așteptat mulți români care au vrut să se racordeze la rețeua de energie electrică.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.