Elevii merg la școală pe șantier. Protest la un colegiu din Baia Mare din cauza situației revoltătoare

×
Publicitate

Deși școala a început de două săptămâni, mai sunt încă instituții de învățământ rămase în stadiul de șantier.  

Este și cazul unui colegiu din Baia Mare, unde elevii au refuzat să mai intre la ore și au protestat.

Pentru că lucrările de renovare nu s-au încheiat, cei mai mulți copii sunt plimbați prin alte spații pentru a putea face cursurile.

În sălile de clasă ale Colegiului Național „Gheorghe Șincai” din Baia Mare încă este moloz, iar pe holuri sunt găleți cu vopsea și pensule.

Elevii au fost nevoiți să se conformeze și să accepte schimbările. Până miercuri, când au ieșit să protesteze.

Școli fără electricitate și căldură

Școala trebuia reparată de mult, dar incompetența autorităților a prelungit termenul.

Iulia Costinaș, elevă: „Am fost puși pe program pe după-masa, pe două schimburi. Nu am avut curent, lumină și căldură și toate acestea ne-au cauzat probleme în ceea ce vine vorba de studiu”.

Alex Marchiș, elev: „Condițiile de învățare nu sunt cele mai bune pentru că o parte din colegi fac ore la Universitatea de la Teatrul Municipal, dar sperăm că această problemă se va rezolva”.

Protest al elevilor

Elevii au stat afară câteva ore pentru a atrage atenția celor din conducere dar și Inspectoratului.

În tot acest timp, autoritățile recunosc că termenul de finalizare a lucrărilor a fost depășit și au făcut noi promisiuni.

Mihai Pop, inspector școlar general IȘJ Maramureș: „A fost vorba doar de o neînțelegere între constructor și autoritatea locală".

Sorin Mardar, director colegiu: „În data de 30 septembrie vor fi recepționate încă 14 săli".

Teoretic, în mai puțin de două săptâmani, elevii ar trebui să intre în noile săli de clasă în locul muncitorilor. În caz contrar sunt decizi să continue protestele și să refuze să participe la ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62289259
Caz șocant în Baia Mare. Un bărbat de 41 de ani și-a violat propria noră, o tânără de 18 ani

Caz revoltător în Baia Mare. Un bărbat de 41 de ani și-a violat propria noră, o tânără de 18 ani.

62288981
Un bărbat de 51 de ani și-a ucis prietenul cel mai bun după ce acesta i-a reproșat că i-ar fi făcut ochi dulci prietenei lui

De la o ceartă între doi prieteni s-a ajuns la crimă în judeţul Bacău. Un bărbat de 51 de ani şi-a ucis tovarășul de pahar după ce acesta i-a reproșat că i-ar fi făcut ochi dulci iubitei lui.

62266029
Bătaie ca în Vestul Sălbatic între vecini într-o scară de bloc din Alba Iulia. De la ce ar fi pornit totul

Un conflict iscat între locatari s-a transformat într-o bătaie în toată regula chiar într-o scară de bloc din Alba Iulia. Totul ar fi început după ce un bărbat de 54 de ani ar fi făcut comentarii nepotrivite la adresa soției unuia dintre vecini.

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.