Elena Udrea poate fi arestata in dosarul GALA BUTE: "Sunt vanata sistematic. Am vrut sa vin in catuse in Parlament"

×
Codul embed a fost copiat

Elena Udrea poate fi din nou arestata preventiv. Luni seara, deputatii au votat in favoarea cererii DNA, insa scorul a fost mult mai strans decat la precedentele solicitari ale magistratilor.

-►Discursul Elenei Udrea in fata Camerei Deputatilor
-
Sebastian Ghita, prezent la vot
-►Curtea Suprema a aprobat ca Elena Udrea sa isi sustina punctul de vedere in Parlament

-►Cererile de arestare preventiva si de incuviintare a urmaririi penale au fost aprobate

Deputatii au aprobat, luni, cererile DNA de arestare preventiva si de incuviintare a urmaririi penale in cazul Elenei Udrea. Inainte de vot, fostul ministru a avut un discurs fara menajamente, in care le-a spus colegilor ca ar fi vrut sa vina la Parlament "in catuse", pentru ca acestia sa le vada si sa le atinga. Acuzata de fapte de coruptie in dosarul "Gala Bute'', Udrea a povestit de la tribuna Parlamentului cum au fost zilele petrecute in arestul politiei Capitalei.

La finalul discursului sau, Udrea a afirmat ca nu doreste mila parlamentarilor, facand aluzie la fostul ministrul liberal Varujan Vosganian. Elena Udrea a stat in Parlament 40 de minute, iar in momentul in care a inceput votul secret cu bile, a parasit cladirea.

Decizia luata de deputati a fost deja publicata in Monitorul Oficial, astfel ca procurorii DNA pot cere arestarea Elenei Udrea.

Citește și
Elena Udrea
Elena Udrea solicita instantei supreme permisiunea sa paraseasca domiciliul, pentru a merge in Parlament

Desfasurarea evenimentelor de luni, LIVETEXT:

UPDATE 21:00 Hotararile Camerei Deputatilor adoptate luni privind cererile de urmarire penala si de incuviintare a arestarii preventive in cazul deputatului Elena Udrea au fost publicate in Monitorul Oficial.

UPDATE 18:10 Deputatii au aprobat si cererea DNA de arestare preventiva a Elenei Udrea, in dosarul Gala Bute, cu 170 voturi "pentru" si 118 "impotriva".

Votul exprimat de deputati a fost secret, cu bile.

UPDATE 17.25 Camera Deputaţilor a aprobat, luni, noua cerere de incuviintare a urmaririi penale in cazul Elenei Udrea, pentru noi acuzatii in dosarul "Gala Bute", fiind inregistrate 218 voturi "pentru" si 76 "impotriva".

Camera Deputatilor urmeaza sa se pronunte, de asemenea, asupra noii cereri DNA de arestare preventiva a deputatului Elena Udrea.

UPDATE 17:15 A inceput votul cu bile pentru incuviintarea arestarii fostului ministru.

UPDATE 17:00 A inceput votul cu bile pentru inceperea urmaririi penale in cazul fostului ministru.

UPDATE 16:20 Elena Udrea a luat cuvantul. Ea i-a criticat pe parlamentari pentru avizele date anterior, spunand ca era suficienta avizarea inceperii urmaririi penale.

"Eram tinta unei actiuni secrete, in care secrete trebuiau pastrate", le-a transmis Udrea deputatilor. "Celor mai multi v-a fost teama".

"Este evident ca sunt o tinta, sunt vanata sistematic. In ritmul acesta o sa ne vedem din 2 in 2 saptamani. Multe din aceste acuzatii sunt minciuni. Cei care fac denunturi la adresa mea pleaca acasa, cei care nu fac stau in arest. Cererea de arestare de astazi se bazeaza pe denunturi, unul chiar al prietenei mele, care a turnat impotriva mea, fosta sefa a Companiei nationale de Investitii" (n. red. Ana Maria Topoliceanu). Udrea a mai spus ca actualul Cod Penal incurajeaza delatiunea.

"Dosarul Gala Bute reprezinta dovada cea mai clara ca separarea puterilor in stat nu mai functioneaza. Procurorii au incercat permanent sa arate ca am dorit ca Bute sa boxeze in Romania. Da, mi-am dorit, dar este aceasta o vina?"

"Mi-au luat sutienul si am fost dusa intr-o camera 3x3, cu paturi suprapuse, pereti scorojiti si veceu turcesc. Il acopeream noaptea, ca sa nu vina sobolanii. Daca te spalai pe cap, nu aveai acces la feon ca sa te usuci si iti dadea sanse minim la o raceala, daca nu cumva la pneumonie sau meningita. As fi dorit sa vin azi in catuse in fata dumneavoastra."

"Arestul preventiv este o parghie de fortare similara cu tortura. Trebuie sa oprim ca arestarea preventiva sa devina o practica. Justitia are aceasta fata pe care nu avem curaj sa o recunostem. S-a ajuns ca actul de justitie sa fie apanajul unei persoane sau unei institutii."

"Intr-o tara de vinovati, cu o clasa politica deja compromisa, e periculos sa lasi doi oameni sa decida cine ramane in politica."

"Cred ca trebuie sa incepem sa ne comportam responsabil. Faceti ce credeti ca trebuie sa faca Parlamentul, modificati Codul Penal si cel de Procedura Penala astfel ca ceea ce se intampla in cazul meu sa nu mai fie posibil. 8 cereri de avizare catre Parlament in doar 2 saptamani arata ca ceva nu e in regula cu sistemul".

 

"Dupa experienta de data trecuta ce emotii sa mai am", a spus Udrea la intrarea in Parlament.

Plenul Camerei discuta luni la ora 16:00 cererile DNA de incepere a urmaririi penale si arestare preventiva a Elenei Udrea.

Udrea are posibilitatea sa se adreseze plenului, iar votul in cazul celor doua cereri va fi secret cu bile.

Instanta suprema a admis, sambata, cererea Elenei Udrea, arestata la domiciliu, de a merge luni la Parlament, pentru a se adresa plenului Camerei Deputatilor, care va vota o noua cerere a DNA de arestare preventiva a deputatului PMP, pentru noi acuzatii in dosarul "Gala Bute".

Elena Udrea a declarat, la iesirea din sediul Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), ca judecatorul de drepturi si libertati i-a admis cererea si va putea fi prezenta luni in plenul Camerei Deputatilor, pentru a-si spune punctul de vedere, avand in vedere faptul ca situatia "este exceptionala in continuare", fiind vorba de a saptea si a opta cerere formulate in doua sapamani de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie impotriva sa.

Intrebata cum comenteaza acuzatiile din dosarul "Gala Bute", conform carora si-ar fi facut ziua de nastere cu bani primiti ca mita, Elena Udrea a spus: "Acesta este un motiv pentru care se cere din nou arestarea mea preventiva. Asa cum, presupun, ati aflat deja pe surse acest amanunt picant, ar fi intersant daca ati putea sa aflati, pe surse, si ce evolutii au avut loc in acest dosar, ieri (vineri, n.r.), spre exemplu, evolutii favorabile mie".

Sebastian Ghita, prezent la votul din Camera Deputatilor

Deputatul Sebastian Ghita a venit, luni, la sedinta de plen a Camerei Deputatilor, reunita pentru a decide, prin vot, asupra cererilor DNA de incepere a urmaririi penale si de arestare preventiva pentru alte infractiuni in dosarul "Gala Bute".

Ghita a evitat sa precizeze clar cum va vota in aceasta speta, mentionand insa ca se incearca, ca urmare a "valului" existent in societate, sa nu se puna piedici procurorilor in aflarea adevarului.
Intrebat cum va vota in cazul acesta, Ghita a spus: "Nu puteti pune niciunui parlamentar aceasta intrebare pentru ca e un vot personal si nu cred ca veti obtine de la cineva vreun raspuns in privinta votului. Dar, asa cum ati vazut, este un curent ca societate si toti cei oarecum responsabili incercam sa nu-i impiedicam pe procurori si pe cei din Justitie sa afle adevarul".

Intrebat ce se asteapta sa spuna Udrea in plen, Ghita a raspuns: "Nu stiu, nu cunosc tacticile si planul doamnei Udrea nu-l stiu si dea ceea nu ma considerati un expert in doamna Udrea".

Articol recomandat de sport.ro
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Olăroiu, răsplătit de arabi în mijlocul unui sezon istoric: românul încheie anul cu o veste excelentă
Citește și...
Judecatorii ICCJ i-au aprobat Elenei Udrea parasirea domiciliului. Unde se va afla deputatul luni
Judecatorii ICCJ i-au aprobat Elenei Udrea parasirea domiciliului. Unde se va afla deputatul luni

Instanta suprema a admis, sambata, cererea Elenei Udrea, arestata la domiciliu, de a merge luni la Parlament, pentru a se adresa plenului Camerei Deputatilor.

Elena Udrea solicita instantei supreme permisiunea sa paraseasca domiciliul, pentru a merge in Parlament
Elena Udrea solicita instantei supreme permisiunea sa paraseasca domiciliul, pentru a merge in Parlament

Elena Udrea a solicitat instantei supreme sa ii permita sa isi paraseasca domiciliul pentru a merge la Parlament sa se adreseze plenului Camerei Deputatilor, care va vota o noua cerere a procurorilor DNA de arestare a deputatei.

BBC:
BBC: "Demersul anticoruptie al Romaniei ajunge pana la elite". Ce scriu jurnalistii englezi despre DNA, Elena Udrea si Ridzi

Romania pare sa devina in sfarsit serioasa in combaterea crimei organizate, la opt ani de la aderarea la UE si la 13 ani de la infiintarea DNA, comenteaza BBC News Online, intr-un material despre recentele actiuni ale DNA.

Recomandări
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu și i-a lăudat reușitele economice indiscutabile
Președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe Marcel Ciolacu și i-a lăudat reușitele economice indiscutabile

Așa cum era de așteptat, președintele Klaus Iohannis l-a desemnat premier, din nou, pe liderul PSD Marcel Ciolacu, propus de coaliția PSD-PNL-UDMR-minorități.

POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”
POLITICO: Cum a câștigat Putin alegerile din România. „Totul se decide în spatele ușilor închise”

România încă se recuperează de ascensiunea și căderea rapidă a lui Călin Georgescu, un candidat care a ajuns la alegători printr-o campanie pe TikTok.

Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”
Tanczos Barna, care a preluat Finanțele de la Boloș: „Provocarea cea mai mare este să plătim pensiile și salariile asumate”

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Tanczos Barna, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.