Drumul pe care s-a răsturnat autocarul cu 33 de pasageri nu era marcat. Șofer: „Niciun semn care să-mi arate că este curbă”

×
Publicitate

A fost activat Planul Roșu, sâmbătă seară, în judeţul Arad, după ce un autocar în care se aflau 33 de persoane s-a răsturnat în şanţ, la marginea unui drum.

Zeci de autospeciale și ambulanțe au fost trimise la fața locului. Din fericire, toți au scăpat cu viață și au reușit să iasă prin parbrizul spart. Nouă persoane au ajuns la spital, între care și o fetiță de 11 ani. 

Cele 33 de persoane din autocar se întorceau acasă după o vizită la mai multe mănăstiri din judeţele Bihor şi Hunedoara. La ieşirea din comună Buteni, pe un drum proaspăt reabilitat, dar fără marcaje şi indicatoare, şoferul a pierdut controlul volanului. Asfaltul era umed şi se lăsase întunericul.

Șofer autocar: „Era umezeală, niciun semn care să-mi arate că este curbă, am dat în frână şi am pierdut aderența. Nici drumul nu este trasat, îmi pare rău.”

Luaţi prin surprindere, pasagerii au căzut unii peste alţii. Au reuşit să iasă în cele din urmă din autocar, prin parbrizul spart.

Femeie: „Nu ştiu ce s-a întâmplat, dar dintr-o dată am văzut autocarul răsturnat şi mai eram cu o bătrânică. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea pe mine mă doare puţin spatele.”

Femeie: „Veneam de la mănăstire şi chiar înainte de asta fetele au zis că sunt bucuroase şi numai s-a auzit o zguduitură şi ne-am răsturnat.”

Femeie: „Am fost bucuroase că ajungem şi dintr-o dată am simţit trepidaţie şi s-a răsturnat.”

Femeie: „Fără incidente, nu a fost nimeni cu fracturi, sângerări. Un pic de panică, că te-ai văzut culcat.”

Pompieri din judeţele Arad şi Timiş și mai multe ambulanţe au ajuns la faţa locului.

Gârbău Cristian, inspector-şef ISU Arad: „Ne-am deplasat cu 10 echipaje de prim ajutor medical calificat şi un echipaj de terapie mobilă la locul accidentului, activând Planul Roşu. Un număr de 10 ambulanțe ale Serviciului de Ambulanţă Arad au fost dislocate în timpul cel mai scurt. Intervenţia nu a fost una dificilă.”

Pasagerii care n-au avut nevoie de asistenţă medicală au fost duşi la primăria comunei Buteni. O parte au fost preluaţi de un alt autocar, alţii - direct de rude. Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62309296
O femeie de 88 de ani din Dâmbovița este de negăsit. Un șofer ar fi accidentat-o cu mașina și i-ar fi ascuns trupul

O femeie de 88 de ani, dintr-un sat din Dâmboviţa, e de negăsit de mai bine de trei săptămâni. Sunt indicii că un şofer ar fi accidentat-o, după care i-ar fi luat trupul pentru a-l ascunde.

62309290
Opt persoane, implicate într-un accident lângă Timișoara. Patru copii și doi adulți au ajuns la spital FOTO

Patru copii şi doi adulţi au fost răniţi într-un accident în care au fost implicate opt persoane, lângă Timişoara, judeţul Timiş. Accidentul a avut loc în localitatea Parţa, iar la faţa locului au intervenit patru ambulanţe.

 

62309229
Primele 15 tramvaie noi au început să circule în Capitală. Bucureștiul are nevoie de cel puțin 400

La o zi de când Capitala a sărbătorit 128 de ani de la punerea în circulație a primului tramvai electric au început să circule noi garnituri.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.