Două accidente au avut loc pe DN1, în timp ce turiștii se întorceau de la munte. O femeie și-a pierdut viața

×
Publicitate

Românii care s-au întors acasă din vacanța de Crăciun, au făcut schimbul pe DN1 cu cei care încep sejurul de Revelion.

Paradoxal, coada de mașini nu a mai fost astfel pe sensul de dus către București ci invers, spre Valea Prahovei și Poiana Brașov, unde o imensă coloană de mașini s-a întins pe kilometri întregi.

Văzută de sus, șoseaua care șerpuiește către munte era neîncăpătoare.

Șofer: „Puteam să mâncăm, dacă aveam pachet făcut de acasă, mâncam liniștiți aici. Nu avem ce să facem, așteptăm. Am scos Waze-ul ca să nu mă enervez”.

Autoturismele pareau nemișcate, în anumite locuri, pe ambele benzi, încă de la Nistorești. Pentru mulți a început vacanța de Revelion. Au parcurs cei 21 de kilometri dintre Nistorești și Sinaia în aproape două ore.

Pasager: „Este minunat, ne bucurăm de vacanță, traficul este extraordinar, după cum puteți observa nu s-a schimbat nimic. Momentan, da”.

Resemnați, șoferii spun că nu mai speră că vor apuca ziua în care vor circula în această zonă, pe autostrada promisă de autorități.

Șofer: „Fac naveta de 20 de ani la un restaurant în Predeal, e aceeași chestie de 20 de ani”.

Șofer: „A devenit o obișnuință asta, da, adică și în zilele de lucru e coadă, nu numai sâmbăta și duminica. În ritmul ăsta, o jumătate de zi îți trebuie să ajungi”.

Polițiștii recomandă traseele alternative.

Drumul către munte fost îngreunat și din cauza a două accidente soldate cu un mort și patru răniți. Între Brașov și Predeal, o soferiță de 56 de ani a pătruns pe contrasens, unde a izbit violent o autoutilitară. Femeia de la volan nu a supraviețuit.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62313182
Acțiune contracronometru de salvare a șase fugari ucraineni, în Munții Maramureșului. Doi nu pot fi găsiți

Acțiune maraton de salvare, în Munții Maramureșului, unde șase tineri ucraineni, care au trecut ilegal granița, s-au rătăcit. După trei zile de căutări şi eforturi uriaşe, patru dintre ei au fost găsiţi şi au primit îngrijiri medicale.

62032473
Răfuială sângeroasă de Crăciun, cu două clanuri din Bârlad. Cinci răniți au ajuns la spital

Două clanuri din Bârlad s-au bătut cu cuțite și topoare, chiar de Crăciun. Sunt două familii care se războiesc de mai mulți ani, și au pornit încă o bătălie sângeroasă, în toiul nopții de 26 decembrie.

62313178
Taximetriștii au intervenit în forță la Galați. Povestea încurcată va fi lămurită de poliție

Intervenție în forță a taximetriștilor din Galați, în cazul unui coleg care s-a simțit amenințat. Toți șoferii firmei de taximetre au primit prin stație, luni seară, în jurul orei 10.30, codul zero-zero, care înseamnă că un angajat este în pericol.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.