Liviu Dragnea da vina pe tinerii voluntari de la USL, in dosarul "Referendumul": "Ei au compus si trimis acele SMS-uri"

×
Publicitate

Presedintele PSD a facut luni un nou pas in incercarea de a obtine achitarea in dosarul ''Referendumul''. Asta dupa ce prima instanta l-a condamnat la un an de inchisoare cu suspendare.

Liviu Dragnea a dat o noua declaratie, din postura de inculpat, in care a aruncat intreaga responsabilitate pentru ilegalitatile din timpul scrutinului, pe tinerii voluntari din sediul de campanie al USL. Ei - sustine seful social democratilor- ar fi trimis SMS-urile de mobilizare si ar fi folosit semnatura lui scanata, pentru a comanda tombole pentru alegatori.

Presedintele PSD a insistat sa demonteze cele doua acuzatii ce i-au adus in prima instanta condamnarea: SMS-urile transmise in teritoriu prin care se cerea ca alegatorii sa fie scosi din case cu orice pret pentru a vota la referendum, dar si o adresa prin care se cerea organizarea de tombole pentru alegatorii care se prezentau la urne.

De ambele fapte ilegale - sustine Dragnea - ar fi responsabili tinerii voluntari prezenti in sediul PSD.

''Parerea mea este ca acei tineri au compus si transmis acele SMS-uri de care nu am avut cunostinta ca o reactie la alt tip de sms uri care se transmiteau atunci, prin care oamenii erau indemnati sa nu participe la vot", le-a declarat Liviu Dragnea magistratilor.

Fostul sef de campanie al defunctei USL, in incercarea de demitere a lui Traian Basescu, a recunoscut ca stampila cu semnatura lui ar fi fost folosita de voluntari.

''Concluzia pe care am tras-o, afirma Liviu Dragnea, a fost ca tineri voluntari care au lucrat in sediu si care veneau cu tot felul de idei ar fi conceput si transmis-o, cu precizarea ca sistemul nostru informatic era accesibil multor persoane. Nu era un sistem informatic gandit cu protectie foarte mare", a mai afirmat Liviu Dragnea in declaratia sa.

Cat adevar sta in spatele acestor declaratii ramane de vazut. Procurorii anticoruptie insista ca pedeapsa primita de Liviu Dragnea in prima instanta este una simbolica si ar trebui majorata.

Pana la o decizie finala completul de 5 judecatori vrea sa mai audieze cativa martori propusi si de Dragnea, si de DNA.

Soarta lui Liviu Dragnea depinde acum de trei martori pe care ar vrea sa ii audieze instanta. Un lucru e cert: intre ei nu se regaseste si Victor Viorel Ponta.

In prima instanta, inainte ca judecatorii sa-l fi gasit vinovat, fostul sef al partidului, Victor Ponta, a depus marturie in favoarea celui care i-a succedat la conducerea PSD. Dragnea incearca acum sa-i convinga pe judecatori ca a fost condamnat pe nedrept, fiindca nu a facut altceva decat sa incerce sa stimuleze prezenta la urne, dupa cum a declarat in timpul interogatoriilor. Procurorii DNA sustin insa ca aceasta “stimulare” s-ar fi facut ilegal.

Instanta de fond i-a dat initial o pedeapsa de un an de inchisoare cu suspendare. Acuzarea spune insa ca e o pedeapsa simbolica, ce nu reflecta gravitatea faptelor. Procurorii DNA cer acum o pedepsa mult mai mare, in vreme ce aparatorii spera sa obtina achitarea. In dosar mai sunt judecate 45 de persoane - presedinti si membri ai sectiilor de votare din timpul referendumului – care au fost achitati in prima instanta

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
61743822
Accident grav la Arad. Un tanar de 28 de ani a murit, iar prietena lui este in stare critica, dupa ce au intrat pe contrasens

Un sofer in varsta de 28 de ani a murit, iar prietena lui, pasagera pe locul din dreapta, a ajuns in stare grava la spital.

61743803
LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO duminica, 22 noiembrie 2015

LOTO 6/49. Duminica, 22 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc.

61743751
GAUDEAMUS 2015. Cartile autorilor romani, cele mai vandute. Cate persoane au vizitat targul din Capitala

Se spune ca unele carti trebuie gustate, altele devorate si doar cateva pot fi digerate. Fideli acestor cuvinte, mii de cititori au cautat duminica la targul Gaudeamus sa isi umple casele de carti care sa le faca serile lungi de iarna mai frumoase.

Recomandări
60458054
Politico: UE elaborează "foi de parcurs" pentru aderare destinate celor mai promiţătoare ţări candidate, inclusiv R. Moldova

Uniunea Europeană elaborează propuneri care ar oferi celor patru ţări aflate cel mai aproape de aderarea la bloc o traiectorie clară, pas cu pas, către aderare — în timp ce alte ţări rămân în urmă.

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).

Aleksandar vucic
Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, și-a anunțat demisia. Țara se pregătește acum pentru două rânduri de alegeri

Preşedintele populist al Serbiei, Aleksandar Vučić, şi-a anunţat duminică demisia, punând capăt celui de-al doilea său mandat de cinci ani şi deschizând calea către alegerile prezidenţiale anticipate, relatează Reuters şi Euractiv.