Dosar penal după ce mai mulţi adolescenţi au umilit şi bătut un coleg. A fost amenințat cu moartea dacă povestește ceva

62292805
Shutterstock

Poliţiştii argeşeni au deschis un dosar penal după ce o femeie a depus plângere în care reclama faptul că fiul ei, în vârstă de 14 ani, a fost bătut şi umilit de câţiva colegi de clasă şi de un adolescent cu doi ani mai mare.

Fapta a avut loc în Piteşti, în timp ce băiatul de întorcea de la şcoală.

„În seara zilei de 07 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie  Piteşti au fost sesizaţi, de către mama unui minor de 14 ani, cu privire la faptul că fiul său ar fi fost agresat, în cursul aceleiaşi zile, în jurul orei 18.00, de către mai multe persoane, în municipiului Piteşti, în timp ce se întorcea de la şcoală.  În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi ameninţare, iar verificările continuă, pentru identificarea tuturor persoanelor implicate, stabilirea împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut şi luarea măsurilor legale”, informează, maţi, Poliţia judeţeană Argeş.

Jurnaliştii locali de la epiteşti.ro scriu că băiatul a fost aşteptat, la ieşirea de la şcoală, de câţiva colegi de clasă, care l-au condus într-un loc izolat, între nişte blocuri de locuinţe, unde îl aştepta un adolescent mai mare, în vârstă de 16 ani. Acolo, băiatul a fost bătut, umilit, obligat să îngenuncheze şi să le pupe mâinile agresorilor.

Ulterior, a fost ameninţat că, dacă povesteşte cuiva ce i s-a întâmplat, va fi ucis.

Conform sursei citate, copiii sunt elevi ai unei şcoli de prestigiu din Piteşti.

 

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Spaniolii au anunțat ce se întâmplă cu portarul Jesus Owono, la trei zile după tragedia care a marcat lumea fotbalului
Citește și...
62301448
Asistentele care au jucat „găina” îmbrăcate în uniformă de poliție, audiate. Refuză să coopereze cu anchetatorii
Asistentele care au jucat „găina” îmbrăcate în uniforme de poliție vor fi acuzate de uzurpare de calități oficiale.
62255810
Povestea unei pisici fără organe sexuale. Cum au descoperit medicii veterinari anomalia
Veterinarii de la o organizație britanică de protecție a animalelor au fost uimiți de o pisică în vârstă de 15 săptămâni. Animalul găsit și adus la adăpostul pentru pisici din Warrington nu are organe sexuale, din cauza unei anomalii de dezvoltare.  
62301411
Avertisment: Avioanele de luptă F-16 Fighting Falcon ale Forțelor Aeriene Române execută zboruri la înălțimi mici
Aeronave F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române execută, marţi, zboruri de antrenament la înălţimi mici în sud-estul ţării.