A murit Petrică Mîțu Stoian. Primele reacții din lumea muzicii populare

×
Publicitate

Veste tristă pentru iubitorii de muzică romanească. Interpretul Petrică Mîțu Stoian, cunoscut pentru cântecele sale de petrecere, a murit, sâmbătă seară, la spitalul din Reșița, după un stop cardiorespirator.

El a fost infectat cu noul coronavirus în urmă cu o lună și s-a dus la o clinică privată pentru recuperare. Acolo a început să se simtă rău, iar medicii au chemat o ambulanţă și l-au transferat la spital, unde a fost internat la ATI.

Artistul avea 61 de ani și si-a dedicat mai bine de jumătate din viața publicului pe care l-a încântat cu melodiile lui.

Petrică Mâţu Stoian, cunoscutul interpret de muzică populară, a mers la o clinică privată din Caraş-Severin, în urmă cu două zile, pentru recuperare post-Covid. El a fost infectat cu virusul la începutul lunii octombrie și de atunci ar fi rămas cu sechele pulmonare.

Doru Gusman, impresar: „După amiaza a făcut acea procedură de cameră hidrobarică, care a durat două ore jumătate. După ședința respectivă, la vreun sfert de oră m-a sunat, se simțea excelent și zice că 'Mă culc, că mi-e somn'”.

Starea sa s-a agravat însă rapid și sâmbătă dimineață a ajuns de urgență la spitalul din Reșița, "cu stare septică", unde a fost internat la ATI. Directorul medical al instituției, spune, citat de Agerpres, că pacientul avea şi alte afecţiuni medicale. Sâmbătă seară, în jurul orei 19:00, interpretul a intrat în stop cardiorespirator și inima lui a încetat să mai bată.

Doru Gusman, impresar: "M-a sunat un nepot de-al lui să-mi spună că l-au luat cu salvarea și este în spital în stare gravă".

Constantin Enceanu, interpret de muzică populară: "L-am sunat pe profesorul Gusman, care era la ușa spitalului și cât vorbeam cu el la telefon a ieșit o doamnă de acolo să spună că a murit. A murit și nu credeam că s-a adus atât de repede dintre noi”.

Acum 11 zile, interpretul popular a apărut în emisiunea „La Măruță” și părea plin de energie. El a încântat publicul cu veselia sa.

Prietenii și, totodată, colegii de scenă sunt șocați de moartea fulgerătoare a lui Petrică și nu vor uita niciodată voia bună pe care acesta o aducea la fiecare eveniment.

Constantin Enceanu, interpret de muzică populară: „Nu-mi vine să cred că un frate de-al meu m-a părăsit. Dumnezeu mi-a luat una din ființele dragi, un om cu care am colaborat aproape 20 și ceva de ani”.

Mariana Ionescu Căpitanescu, interpretă de muzică populară: „Nu mă așteptam să se întâmple așa ceva. Zilele trecute m-am întâlnit cu el la o filmare, am cântat împreună live. Noi mergeam în grup, ne plăcea nouă să spunem 'Grupul oltenilor veseli' - eu cu Petrică, Enceanu și Steliana Sima. Era plin de viață, nu acuza, așa, probleme de sănătate”.

Steliana Sima, interpreta de muzică populară: „Am auzit, într-adevăr, că a murit, am încercat să-l aducem în București de la Reșița, dar, din păcate, nu a mai rezistat. Cel puțin, colegii, prietenii, suntem devastați de durere”.

Pe rețelele de socializare au curs mesaje de condolențe de la cei care îi iubesc muzica.

Născut pe 18 septembrie 1960, în județul Mehedinți, Petrică Mîțu Stoian și-a făcut debutul la cunoscuta emisiune Tezaur Folcloric, Mărioara Murărescu fiind cea care l-a lansat.

Din anul 1995, a fost angajat al Ansamblul „Doina Gorjului” din Târgu Jiu și a interpretat de-a lungul carierei lui atât cântece de veselie, cât și doine populare.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
FOTO Un pachet de mușchi: Nick Walker a câștigat Mr Olympia și a primit o sumă colosală
Citește și...
62200624
Pacienți evacuați de urgență la Spitalul Județean Târgu Mureș, după ce un corp de iluminat a explodat

Clipe de panică sâmbătă seară, într-un spital din Târgu Mureș, unde un corp de iluminat a explodat.

62223241
Temperaturile neobișnuite pentru noiembrie au scos oamenii din casă. Parcurile, luate cu asalt

Dacă în unele zone a plouat, în altele am avut o zi neobişnuit de caldă pentru luna noiembrie. În Capitală, în miezul zilei, s-au înregistrat şi 22 de grade Celsius, iar soarele blând i-a scos pe oameni din case.

62222328
În țară continuă maratonul de vaccinare. "Acesta este singurul remediu ca să creăm zidul împotriva virusului"

În București și în alte mari orașe din țară continuă, în acest sfârșit de săptămână, maratonul de vaccinare. Centrele au fost însă mai liniștite, spre deosebire de weekend-urile trecute.

Recomandări
Screenshot 2026 09 28 095236
Prețurile locuințelor au crescut cu până la 50% în ultimii trei ani în România. Ce venit trebuie să ai acum pentru un credit

În ultimii trei ani, prețurile locuințelor au crescut puternic, astfel că românii care vor să cumpere acum prin credit au nevoie de venituri semnificativ mai mari pentru a se încadra la noile prețuri.

Grindeanu bolojan facebook
Sorin Grindeanu: „Pe Ilie Bolojan nu l-au dat jos nici americanii, nici monstrul din Loch Ness, ci cei 88% dintre români”

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, respinge din nou afirmațiile potrivit cărora Guvernul Ilie Bolojan ar fi fost răsturnat, cu sprijinul PSD, la solicitarea unei puteri externe. 

Elevi in uniforma, la școală
Elevii protestează luni, îmbrăcaţi în negru, faţă de introducerea uniformelor. „Inechitatea nu dispare sub o vestă”

Elevii protestează luni faţă de introducerea uniformelor şcolare şi sunt îndemnaţi să vină la şcoală îmbrăcaţi în negru, la recomandarea Consiliului Naţional al Elevilor (CNE).