Doi bătrâni din Dâmbovița, găsiți fără viață în casă. Vecinii, îngroziţi de ce au văzut

×
Publicitate

Descoperire macabră în județul Dâmbovița, unde doi soți, în vârstă de 70 respectiv 71 de ani, au fost găsiți fără suflare în locuinţa lor.

După primele cercetări, anchetatorii spun că oamenii ar fi murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon.În interior erau pornite gazele și era foarte cald, povestesc martorii.

Cei doi soţi erau pensionari şi locuiau într-o casă din comună Răzvad. De când a venit frigul, se încălzeau la sobă, dar obişnuiau să folosească şi aragazul. Vecinii au intrat la bănuieli, după ce nu i-au mai văzut pe afară în ultimele trei zile. Când au mers să le bată la uşă, s-au îngrozit.

Cele două vecine povestesc că în camera unde au fost găsiţi cei doi soţi era extrem de cald şi abia se putea respira.

Vecină: "El era în fotoliu aşa, într-o parte. ”Vasile, Vasile”, nimic! Gazele aprinse, soba, o fi fost coşul înfundat, nu ştiu. Era foarte, foarte cald".

Cele două femei au ieşit imediat din casă şi au cerut ajutor.

Un vecin a sunat la 112 şi a alertat autorităţile. La faţa locului au sosit echipajele de la ambulanţa şi poliţie. Din păcate, medicii au constatat decesul celor doi soţi. După autopsie, urmează să se stabilească exact cauza morţii acestora.

Poliţiştii aşteaptă rezultatul necropsiei pentru a afla cum şi-au găsit sfârşitul cei doi soţi. Victimele aveau doi copii, o fată şi un băiat, plecaţi la muncă în străinătate.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62082825
Urmărire periculoasă, cu focuri de armă, în Capitală. Şoferul era băut şi nu avea permis

Scene de film poliţist s-au derulat în această noapte de bulevardele din sectorul 4 al Capitalei.

62082753
Casa Regală a anunțat programul funeraliilor reginei Elena. Doliu timp de 3 zile

Casa Regală a anunțat programul funeraliilor reginei mamă, Elena. Rămășițele vor fi aduse din Elveția peste 2 săptămâni cu o aeronavă militară, iar cortegiul va merge direct la Curtea de Argeș.

62081508
Ce se întâmplă cu maşinile folosite de Papă în timpul vizitei în România. "O mare onoare"

Papa Francisc continuă să fie un simbol al credinţei şi speranţei, dar şi unul al carităţii. Cele două maşini folosite de Sanctitatea Sa cat a stat în România au fost donate.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.