Doi indivizi au fost reținuți după ce s-au dat drept angajaţi de la gaze şi au furat bani din multe locuinţe din Bucureşti

62560291
Shutterstock

O femeie şi un bărbat care au pretins că sunt angajaţi ai unei companii de distribuţie gaze şi au intrat în mai multe locuinţe din Bucureşti de unde au sustras bani au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Victimele erau persoane vârstnice.

Poliţiştii din Capitală anunţă, vineri, că au reţinut un bărbat şi o femeie, faţă de care sunt efectuate cercetări în cadrul unui dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de furt calificat şi înşelăciune.

”În fapt, la data de 12 martie 2025, poliţişti din cadrul Secţiei 22 Poliţie au fost sesizaţi de către un bărbat, în vârstă de 39 de ani, cu privire la faptul că în locuinţa bunicului său, în vârstă de 97 de ani, ar fi pătruns persoane, care şi-ar fi declinat calitatea de reprezentanţi ai unei companii de distribuţie gaze, context în care i-ar fi sustras un portofel şi mai multe sume de bani, prejudiciul fiind de 11.600 de lei”, anunţă Poliţia Caputalei.

Cercetările au fost preluate de către poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Sector 6, iar din investigaţiile efectuate, a reieşit că fapta ar fi fost comisă de către un bărbat, în vârstă de 31 de ani şi o femeie, în vârstă de 36 de ani.

De asemenea, în urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că, la data de 25 aprilie 2025, femeia ar fi pătruns fără drept, cu scopul de a sustrage bunuri, în locuinţa unei femei, în vârstă de 87 de ani, iar în momentul în care a fost surprinsă în holul apartamentului, aceasta ar fi fugit.

Cei doi au fost depistaţi, joi, într-o zonă din judeţul Ilfov şi au fost conduşi la audieri.

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62561011
Semnal de alarmă tras de MAI: Conturi false răspândesc povești inventate despre angajați ai MAI care ar fi fost demiși
Ministerul Afacerilor Interne trage un semnal de alarmă privind o campanie de răspândire a unor informații false care vizează angajați ai MAI, avertizând publicul să nu distribuie informații neverificate.
62559807
„Zona zero” a căutărilor criminalului din Mureș. Localnicii au primit mesaj RO-Alert să nu intre în contact cu Emil Gânj
Căutările lui Emil Gânj, bărbatul bănuit că și-a ucis fosta iubită și i-a incendiat casa în urmă cu 11 zile, s-au intensificat vineri. Autoritățile au declarat „zonă zero” în județul Bistrița-Năsăud, la granița cu județul Mureș.
62549538
Șapte bărbați au vândut mașini second-hand fără să declare veniturile. Statul a fost păgubit cu peste 47 de milioane de lei
Șapte bărbaţi, acuzaţi că au vândut maşini second-hand fără să declare veniturile, au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile. Prejudiciul este estimat la 47 de milioane de lei, spun procurorii.