Doctoratul lui Florin Iordache, verificat în urma unor acuzaţii de plagiat. De unde ar fi copiat

61970855
Pro TV

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare va analiza teza de doctorat a fostului ministru al Justiţiei, pentru a stabili dacă aceasta este sau nu un plagiat.

CNATDCU va analiza teza de doctorat a lui Florin Iordache, intitulată „Impactul Corporaţiilor transnaţionale asupra proceselelor de integrare economică a României în UE” şi susţinută la Universitatea Liberă Internaţională Moldova din Chişinău în 2007. Pe atunci, Florin Iordache era deputat PSD de Bucureşti.

Sesizarea privind un posibil plagiat a fost făcută de jurnaliştii Newsweek România. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării a evaluat sesizarea şi a decis că aceasta respectă toate cerineţele, astfel acum CNTDCU trebui să înceapă verificarea tezei.

Jurnaliştii spun că Iordache ar fi plagiat, printre altele, dintr-un interviu acordat de Mihai Răzvan Ungureanu în perioada când acesta era ministru de Externe. De asemenea, ar fi copiat paragrafe din comunicate de presă ale ONU, ale companiei Dacia şi chiar din articole de presă, fără a menţiona sursa.

CNATDCU trebuie ca în următoarea perioada să deemneze o comisie de specialişti în domeniu care să analizeze teza şi să dea un verdict. Pe baza acestui verdict, Consiliul CNATDCU va decide apoi retragerea titlului de doctor .

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
61983533
Două noi focare de pesta porcină africană au fost confirmate în judeţul Brăila, la Scărlăteşti şi Zamfiresti
Specialiştii DSV au inclus în zona de supraveghere şi mai multe localităţi din judeţul Buzău, printre care Amară şi comuna Balta Albă! Marți dimineaţă, la Galaţi, în satul Tudor Vladimirescu, au fost omorâţi peste 250 de porci din gospodarii.
61985183
Primul oraș din România care a pus în circulație autobuze școlare
Pe model american, la Cluj circulă de marți autobuze scoale care îi transporta pe elevi şi eliberează traficul, pentru că nu mai vin părinţii să-i aducă pe cei mici cu maşina.
61985172
"Am făcut 12 ore până aici". Călătorie de coşmar pentru sute de oameni, porniţi cu trenul, pe Valea Prahovei
Călătorie de coşmar pentru sute de oameni, porniţi cu trenul, către Bucureşti. Mai multe garnituri au rămas blocate în Braşov şi în Timisul de Sus, după ce câţiva copaci s-au prăbuşit de pe versanţi şi au rupt reţeaua de alimentare a locomotivelor.