Sefii Constantei declara razboi procurorilor. Presedintele CJ cere Parlamentului desfiintarea DNA

×
Publicitate

Nicusor Constantinescu, presedintele Consiliului Judetean Constanta, a pornit un razboi deschis cu procurorii anticoruptie. Dupa ce a fost ridicat cu forta si dus la audieri pentru ca a refuzat sa se prezinte, a cerut parlamentului sa desfiinteze DNA.

Constantinescu este acuzat de abuz in serviciu, pentru ca ar fi dispus efectuarea unor plati de 5 milioane de euro. Joi, anchetatorii i-au permis sa plece din tara, doua saptamani, pentru o problema medicala urgenta.

Nicusor Constantinescu ar fi trebuit sa fie joi in avion spre Statele Unite. Miercuri, cand a fost ridicat din fata Consiliului Judetean de procurorii DNA, a incercat sa le explice de ce trebuie sa plece neaparat.

"V-am spus ca m-am dus pentru un control medical, pai le-am aratat si actele medicale care le am. Acum ce o sa faceti o sa mai plecati? Pai o sa plec sunt un cetatean liber si fac ce vreau", a declarat Nicusor Constantinescu.

Cu toate acestea, procurorii i-au interzis ieri sa paraseasca tara pentru 30 de zile. Miercuri seara, avocatul a inaintat o cerere catre DNA prin care a explicat ca Nicusor Constinescu are nevoie urgenta de o interventie chirurgicala din SUA. Cererea a fost acceptata pentru 15 zile.

In ajutorul presedintelui Consiliului Judetean a sarit si prietenul sau si fost partener de afaceri, primarul Constantei Radu Mazare.

"Nicusor Constantinescu are un diagnostic medical foarte grav confirmat in Germania. Le-a explicat ca trebuie sa plece in America sa faca o interventie chirurgicala de urgenta as putea spune ca este o chestiune de viata si de moarte. I-au dat interdictie de a parasi tara chipurile ca ar vrea sa fuga in America. Pai ba nenorocitilor de procurori, Nicusor este de zece ani cu mine in proces, suntem acuzati si nu a parasit nimeni Romania.", a declarat Radu Mazare.

Nicusor Constantinescu este unul dintre cei mai influenti baroni locali ai PSD si se afla la al treilea mandat consecutiv in fruntea Consiliului Judetean Constanta. In plus, timp de zece ani a detinut functia de secretar general al Uniunii Consiliilor judetene din Romania.

El acuza maniera in care au actionat procurorii DNA. Si sustine ca miercuri, cand l-au ridicat din fata sediului Consiliului Judetean, anchetatorii s-au prezentat drept angajati de la vama.

"240.000 de constanteni m-au votat pe mine si consilierii USL Constanta in 14 colegii din 14. Si esti tratat ca un animal cum a fost tratat eu joi, nu ca unul care reprezint toti cetatenii judetului", a mai spus Nicusor Constantinescu.

Procurorii il invinuiesc pe seful Consiliului Judetean Constanta de abuz in serviciu contra intereselor publice. Ar fi dispus efectuarea unor plati ilegale de peste 5 milioane euro. Insa, nu s-a prezentat la audieri, desi a fost citat de mai multe ori.

Joi, pe pagina oficiala a Consiliului Judetean Constanta a fost postat un comunicat prin care Nicusor Constantinescu solicita parlamentului desfiintarea Directiei Nationale Anticoruptie pe care a numit-o politie politica.

,,Presedintele Consiliului Judetean, Nicusor Constantinescu, cere Parlamentului Romaniei desfiintarea prin lege a Directiei Nationale Anticoruptie, un aparat odios de politie politica aflat la indemana lui Traian Basescu si care s- a plasat prin actiunile sale deasupra justritiei romane si a statului de drept.", se arata in comunicat.

Din cauza acestor afirmatii, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspectia Judiciarã.

Potrivit declaratiei de avere, Nicusor Constantinescu detine impreuna cu membrii familiei 3 case si 7 terenuri intravilane. Plus 5 autoturisme si o salupa. Iar in conturi are aproape un milion de dolari.
 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
FOTO Arbitrul a văzut nebunia din Rayo Vallecano - Bilbao și a oprit meciul! Partida a fost suspendată
Citește și...
61451891
Guvernul german sprijina sasii si svabii din Romania. Conditiile in care acestia pot obtine credite fara dobanda

  Guvernul federal german sprijina comunitatile de sasi si de svabi din Romania si acorda credite fara dobanda tinerilor care vor sa porneasca o afacere, in localitati unde mai sunt etnici germani.

61451868
Rivali in politica, cuplu fericit in viata privata. Liberalul Chiuariu si deputata PDL Valeria Schelean au devenit parinti

Fostul ministru al Justitiei, liberalul Tudor Chiuariu, si deputata PDL Valeria Schelean au devenit, miercuri, parinti.

61451966
La Galati, statuia dedicata lui Eminescu are 2 maini doar in zile festive. Povestea monumentului jefuit de hoti de 25 de ori

Uite mana, nu e mana! - in aceasta "sceneta" hilara joaca autoritatile din Galati, orasul unde o statuie dedicata lui Eminescu a fost vandalizata de 25 de ori.

Recomandări
luca-niculescu
Premierul desemnat, Luca Niculescu, anunţă măsurile în privinţa pensiilor: „Cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici”

Premierul desemnat Luca Niculescu a afirmat, sâmbătă, despre programul de guvernare la care lucrează, că îşi propune să identifice soluţii pentru creşterea veniturilor, cu prioritate pentru pensionarii cu pensii mici. 

Screenshot 2026 10 10 172622
Scandal la ANM. Parfumuri de 120.000 de lei, sutiene și haine de lux, cumpărate din banii instituției. Ministrul cere demisii

Parfumuri de aproape 120.000 de lei, haine și accesorii de lux, dar și produse cosmetice.

10 august inquam photos adriana neagoe
Dosarul 10 august. Faptele se prescriu, după mai bine de 8 ani. Nimeni nu va mai putea fi tras la răspundere penală

Sâmbătă, 10 octombrie 2026, se prescriu faptele din dosarul 10 august. La mai bine de 8 ani de la intervenţiile în forţă din timpul protestului din Capitală, dosarul se judecă abia la Curtea Militară de Apel.