Părinţi români acuzaţi că şi-au violat copiii. Printre victime, bebeluși de câteva luni

×
Publicitate

Procurorii DIICOT fac public marți un dosar şocant. Zeci de părinţi români sunt suspectaţi de procurori că s-au filmat în ipostaze indecente alături de copiii lor, iar în felul acesta oribil au primit bani de la pedofili străini.

În cadrul sesiunilor transmise în direct pe internet au apărut inclusiv prunci nevinovaţi de numai câteva luni.

Mai multe persoane au fost trimise deja în judecată, iar alţi indivizi bănuiţi că sunt implicaţi în aşa ceva au fost ridicaţi şi duşi la audieri.

Această operaţiune a pornit după ce două femei au fost prinse că îşi băteau joc de copiii lor, un bebeluş de patru luni, o fetiţă de un an şi un băiețel de trei ani. Asta s-a întâmplat în urmă cu trei ani de zile, timp în care procurorii DIICOT, cu ajutorul celor de la Europol şi FBI, au mers pe fir şi astfel au descoperit zeci de pedofili de pe tot globul care erau abonaţi la show-urile puse la dispoziţie de români.

Au luat datele lor financiare şi au văzut tranzacţiile făcute şi aşa au ajuns la nu mai puţin de 23 de persoane, părinţi şi complici, care au fost trimişi deja în judecată. Iar marți au fost descinderi la alte 9 adrese şi aceste persoane vor fi aduse în fața procurorilor DIICOT pentru a da socoteală.

În total, nu mai puţin de 35 de copii au fost victimele părinţilor care satisfăceau plăcerile bolnave ale clienţilor care plăteau sume între 100 şi 300 de euro pentru materialele video.

La data de 3 decembrie 2019, polițiștii Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au efectuat 19 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Ilfov, Prahova, Galați, Iași, Olt și Ialomița, la locuințele unor persoane bănuite de pornografie infantilă prin sisteme informatice, trafic de minori, viol, agresiune sexuală și corupere sexuală a minorilor.

Persoanele bănuite au fost conduse la sediul DIICOT, după ce pe numele lor au fost puse în aplicare mandate de aducere.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2014 - 2018, în cadrul unor spectacole pornografice oferite unor cetăţeni americani prin intermediul unei aplicaţii informatice, suspecţii au întreţinut acte sexuale orale cu propriii copii minori, cu vârste cuprinse între 4 ani şi 9 ani, la data săvârşirii faptelor, profitând de imposibilitatea victimelor de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

Anchetatorii mai arată că suspecţii au produs şi au pus la dispoziţia cetăţenilor americani, în mod repetat, prin intermediul aceleiaşi aplicaţii informatice, materiale pornografice cu propriii copii minori, în schimbul unor sume de bani.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate la domiciliul suspecţilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, 13 hard-disk-uri, trei unităţi de calculator, 13 tablete, 49 de telefoane mobile şi 19 medii optice de stocare (CD, memory stick).

Activităţile au beneficiat de sprijinul FBI şi Europol.

Articol recomandat de sport.ro
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Tesla a depășit orice limită! Imaginile cu noua ”jucărie” a lui Elon Musk fac înconjurul internetului
Citește și...
62095523
Familia Luizei Melencu, protest în faţa sediului DIICOT

Membri ai familiei Luizei Melencu, fata de 18 ani dispărută în luna aprilie, au protestat, marţi, în faţa DIICOT, fiind nemulţumiţi de modul în care decurge ancheta faţă de Gheorghe Dincă, suspectul crimelor de la Caracal.

62096231
Cum a reușit un oltean să fure 500 de frigidere dintr-un depozit. Valorează 130.000 €

Un bărbat de 24 de ani din Olt a fost reținut de polițiștii din Argeș după ce ar fi reușit performanța de a fura 500 de combine frigorifice, în valoare totală de 130.000 de euro.

62042482
Dosarul deschis după moartea lui Răzvan Ciobanu a fost clasat

Procurorii din Constanța au închis dosarul de cercetare penală în cazul decesului creatorului de modă Răzvan Ciobanu.

Recomandări
Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan inquam photos octav ganea
PSD vrea la guvernare cu unele dintre măsurile criticate la Bolojan. Ce păstrează din programul fostului guvern

Reforme pe care PSD le critica până nu demult se regăsesc acum în programul de guvernare al premierului desemnat, iar social-democrații le susțin. 

Shutterstock oameni pe strada in fata palatului victoria
Cifra de care depinde rectificarea bugetară încă nu este publică. Ce ar putea ieși la iveală în scurt timp

Rectificarea bugetară pregătită de guvernul Luca Niculescu dacă va trece de Parlament va depinde de deficitul calculat după standardul ESA, care include toate datoriile statului, nu doar plățile pe care le-a făcut. 

Femicid 2
„Dragostea bolnavă”. Româncele plecate în Italia, victime ale violenței. Cifre îngrijorătoare despre abuzurile suferite

Violența nu are granițe. Iar femeile au nevoie să trăiască fără frică, în siguranță. Duminică, la „România, te iubesc!”, continuăm seria investigațiilor despre violența împotriva femeilor și femicid: „Iubirea nu omoară”.